69391874_2275630372748596_4645895145177219072_nFi fericit că ești sănătos!

Stăteam în pauza de la muncă și mă gândeam la toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimul timp în viața mea.

Am terminat o facultate iar momentele în care am fost cu adevărat fericit, pot să le enumăr pe degete. Nu contează.

Am venit la muncă în străinătate cu intenția de a face bani pentru a-mi tipări cărțile și am ajuns și mai sărac decât eram în țară. Nici asta nu contează. 

Tocmai zilele trecute mi-am dat seama că am pierdut femeia ideală!

Am fost atât de fraier încât am avut-o în mână, și am pierdut-o.

Cine naiba știe dacă se mai întoarce? Nici asta nu mai contează.

În momentele acelea din pauza de la locul de muncă, mă cuprinseră câteva trăiri cu adevărat profunde, analizând situația în care eram și câte lucruri am pierdut în viața mea în ultimul timp.

Însă o nemărginită stare de recunoștință m-a cuprins în momentele în care mi-am zis mie însumi – Bucură-te că ești sănătos!

Pentru că de la sănătate pornește totul. Ești atât de privilegiat să locuiești azi în corpul tău, fără nici o urmă de durere!

Ești atât de privilegiat să locuiești azi în corpul tău, fără nici o urmă de durere!

Și ce dacă am bătut un nou record la datorie!? Cum am ieșit din altele am să ies și din asta.

Și ce dacă am pierdut femeia ideală? N-am nici o idee dacă se va întoarce vreodată, tot la fel n-am nici o idee dacă voi găsi o alta mai bună ca ea.

Însă ghici ce!? Pot să trăiesc și singur! Mult mai nașpa era dacă eram bolnav sau întins pe un pat de spital.

Și ce dacă am devenit un sclav pentru viitoarea mea libertate?

Sunt atât de privilegiat să simt febra musculară din picioare, muncind fără să mă așez pe scaun, pe parcursul celor 8 ore de serviciu continuu.. decât să simt durerea pe care aș fi simțit-o dacă aș fi fost bolnav.

Omule, trebuie să înțelegi odată pentru totdeauna, că exact în acest moment al vieții tale, ai un mare motiv de bucurie!

Unii ar spune că degeaba ai bani dacă nu ai timp să te bucuri de bani.

Alții ar spune că degeaba ai tot timpul din lume, dacă nu ai banii necesari cu care să te bucuri de viață.

Eu aș spune în felul următor: degeaba ai bani, timp, iubire, orice altceva, dacă nu ai sănătate!

Pentru mine, să pot să trăiesc fără nici cea mai mică durere în organismul meu, e cel mai mare lux sau privilegiu pe care l-aș putea trăi vreodată!

E raiul pe pământ, nimic altceva!

Raiul e aici și acum, dacă știi cum să te bucuri de el!

Mă bucur atât de mult și savurez pe deplin această stare de confortabilitate, în care sunt aici și acum, în pielea și organismul meu, fără să simt nici cea mai mică urmă de durere.

Și mă bucur atât de mult de lucrurile acestea pentru că n-au fost tot timpul așa.

Am experimentat durerea la rândul meu, la niveluri destul de înalte, ar putea spune orice medic care mi-ar consulta istoricul medical.

Omule, trebuie să înțelegi că pe lângă orice confort în lume, pe lângă vile, mașini de lux, mâncăruri scumpe și avioane private, toate astea pălesc și sunt niște simple nimicuri în comparație cu sănătatea ta!

Să poți să trăiești în corpul tău fără nici cea mai mică urmă de durere, e cel mai prețios lux pe care ai putea să îl trăiești vreodată!

Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Ascultă-mă cu atenție în rândurile pe care ai să le citești în continuare, pentru că ai șansa să descoperi noi sensuri ale vieții.

Dacă chiar azi în viața ta, ai privilegiul de a trăi fără nici o urmă de durere în organismul tău, ești cel mai norocos om de pe pământ!

Cu toții ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște, precum o spunea Mihai Eminescu.

Însă indiferent care ar fi viața mea, cu obstacole sau nu, cu bani mulți sau puțini, cu iubire deplină sau deloc, cu un sens al vieții sau nu; atâta timp cât pot să trăiesc fără să simt durerea, eu sunt cel mai fericit om de pe pământ!

Atâta timp cât poți să trăiești fără să simți durerea, alege să fii cel mai fericit om de pe pământ!

Știu că există persoane care vor citi acest text, însă acele persoane nu sunt în cea mai bună stare de sănătate a lor.

Nu îmi doresc nicidecum că acest text să fie o descurajare pentru ei, vreau să fie o sursă de motivație!

Să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a reveni la starea lor de sănătate optimă, sau să își îmbunătățească sănătatea pe cât de mult este posibil, iar mai apoi să se concentreze totdeauna pe partea plină a paharului.

Însă omule, atâta timp cât tu trăiești azi fără să simți durerea, bagă la cap următoarele cuvinte pe care ți le spun în continuare.

Să nu cumva să te aud că ești în depresie că nu îți găsești vocația și că nu ai un sens al vieții.

Cel mai mare sens al vieții tale e că poți să îți trăiești azi  fără nici o urmă de durere.

Să nu cumva să te aud că ești nefericit că nu ai bani.

Ești pe deplin sănătos, nu ai nici o meteahnă în organismul tău, ești cel mai apt și mai capabil de muncă decât ai fost vreodată, și tu te plângi că viața ta-i nefericită și tristă pentru că nu ai bani!?

Apucă-te de îndată de muncă, să nu cumva să te mai prind și mâine că lași timpul să treacă pe degeaba.

Sunt sigur că dacă începi să muncești, vor apărea și banii cu timpul.

Iar acum.. am să îi iau la rând pe cei mai speciali. Pe cei care se plâng că nu au iubire în viețile lor.

Înțeleg că iubire nu ai, da sănătate ai!?

Eii.. află că dacă ai o condiție de sănătate deplină, ai cea mai mare formă de iubire pe care ai putea să o experimentezi vreodată!

Nu poți să simți o iubire mai mare, ca atunci când organismul tău te iubește pe tine, funcționează perfect și îți dă voie să te simți bine în pielea ta, fără să resimți absolut nici cea mai mică urmă de durere

Tocmai te-ai despărțit de iubitul sau iubita și simți că viața ta nu mai are nici un rost?

Bucură-te că ești pe deplin sănătos și nu ești pe un pat de spital, precum sunt mulți alții.

Te asigur că pentru acei oameni nu mai contează nici lipsa de iubire, nici lipsa banilor, nici necesitatea sensului vieții!

Există un sens al vieții în a fi sănătos, cu atât mai mult în a reveni la a fi sănătos.

Iar dacă tu te afli în această postură de sănătate deplină, omule.. ești cel mai norocos de pe pământ! Punct!

Să nu te mai aud că ești  nefericit pentru că nu ai lucrurile mărunte și restul de la pâine în viață.

Ai la îndemână cel mai prețios lucru pe care ai putea să îl ai vreodată – Sănătatea ta!

Bucură-te de sănătatea ta precum te bucuri de pâinea cea de toate zilele.

Iar în cazul în care nu mănânci pâine, bucură-te de sănătate precum te bucuri de aerul pe care îl respiri.

Să nu te mai aud vreodată că ești nefericit. Ai fericirea deplină de a fi sănătos! Iar pentru asta, poți să îi mulțumești lui Dumnezeu.

Iar în același timp, nu uita să ai tot timpul grijă de organismul tău, cât și să previi orice urmă de posibilă imperfecțiune.

Click pe imaginea de mai jos pentru detaliile cărții <Arta de a deveni bărbat!>

Arta de a deveni barbat

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Comments

comments