NOTĂ: Acesta este un proiect pentru Facultatea de Psihologie, mai exact pentru disciplina Psihologia Familiei. Sunt examinate în cuprinsul acestui material, conform cărţii scrise de John M. Gottman – Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite – cei patru călăreţi apocaliptici ce prevestesc sfârşitul unei relaţii, cât şi care este efectul unui început dur al discuţiilor.

În continuarea acestor concepte introductorii regăsite  în începutul cărţii, sunt enumerate şi elaborate în continuare – Cele 7 principii ale unei căsnicii fericite.

 

Primul dintre cei patru călăreţi apocaliptici ce prevestesc sfârşitul unei relaţii este – Critica.

Există o diferenţa între a critica propriul partener, sau a te plânge de a anumită situaţie legat de partener.

A te plânge de o anumită situaţie legat de partener înseamnă să te referi la o acţiune anume, încadrată într-un timp şi spaţiu specific; este vorba deci despre o acţiune ce s-a întâmplat în mod separat, neexhaustiv, ce nu reprezintă o caracteristică sau trăsătură globală a partenerului.

Un exemplu de plângere poate să fie situaţia următoare: ”Ţi-am spus să îmi comanzi ceva de mâncare pentru când o să ajung acasă deoarece sunt foarte înfometată, nu ai mai făcut lucrul acesta până la urmă”.

Critica este în schimb o modalitate de a te plânge într-o manieră cu totul greşită. De la afirmaţii ce vorbesc despre întâmplări situaţionale, atenţia în sine se centrează de pe situaţie (ţi-am spus să îmi comanzi ceva de mâncare pentru când o să ajung acasă), pe partener; iar stimulul ce prezintă o situaţie problematică nu mai este asociat situaţiei de moment ci este asociat partenerlui ca şi o caracteristică negativă, globală şi permanentă a acestuia.

Exemplu de critică: ”Ţi-am spus să îmi comanzi ceva de mâncare pentru când o să ajung acasă, de fiecare dată când te rog să faci ceva pentru mine uiţi să faci ceea ce mi-ai promis. Niciodată nu eşti de încredere, ce naiba se întâmplă cu tine? ”

Ca şi o situaţie reală în care a existat instinctul de a-mi critica propria parteneră, se întâmplă în cazul în care partenerei îi ia în mod consecutiv mai mult de 5-6 minute să răspundă la mesaje. De fiecare dată în mintea mea se formulează afirmaţii de felul: ”Iubita mea e chiar iresponsabilă, total nepăsătoare. De fiecare dată consideră mesajele mele ultimul task/lucru de îndeplinit”.

De cele mai multe ori realizez faptul că realitatea nu este întocmai deloc aşa, de cele mai multe ori există un impediment pentru care partenera nu îmi răspunde pe moment la mesaje. Probabil că este ocupată, probabil că este obosită, probabil că a intervenit ceva etc.

Dintr-o caracteristică negativă, globală şi exhaustivă a propriului partener, se ajunge la o caracteristică întâmplătoare a unor situaţii repetitive, (atunci când propria partenera nu poate să răspundă le mesaje în următoarele 5-6 minute). Important este conştientizarea faptului că frustrarea mea nu este legată de parteneră, ci este legată de unele impedimente care apar atunci când doresc atenia partenerei.

Cea mai importantă caracteristică a acestui prim călăreţ, numit Critică, este că cel mai adesea atunci când îşi face apariţia îi invită şi pavează drumul şi celorlalţi trei călăreţi care prevestesc sfârşitul unei relaţii.

 

Al doilea călăreţ apocaliptic este cel înfăţişat prin intermediul Dispreţului.

Dispreţul este una dintre cele mai veninoase şi otrăvitoare forme de a comunica şi relaţiona cu un partener.

”Din punct de vedere virtual, este imposibil să se rezolve o problemă atunci când partenerul îţi transmite mesajul că este dezgustat de tine sau de el” (Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite, p. 29).

Ca şi o continuare a exemplului de mai sus legat de dorinţa mea de a primi feedback puţin mai rapid din partea partenerei atunci când comunicăm prin mesaje, se întâmplă că de cele mai multe ori când îi reamintesc să facă tot posibilul să acorde mai multă atenţie mesajelor primite de la mine, ea îşi dă ochii peste cap. Acesta fiind un semn de frustrare şi supărare.

Însă de fiecare dată când îi reamintesc semnificaţia propriului ei gest, într-un final îşi cere scuze pentru reacţia avută.

 

Al treilea călăreţ apocaliptic ce prevesteşte sfârşitul unei relaţii este: Apărarea.

Cea mai mare problemă a acestei modalităţi de a comunica cu partenerul este că jucând defensiv, este doar o altă modalitate de a-ţi ataca şi a-ţi învinovăţi propriul partener.

Purtându-te defensiv cu propriul partener şi nerecunoscând vina sau propria greşeală, rezultă în a săpa un conflict şi mai adânc între voi doi. Acesta fiind un rezultat contraintuitiv decât expectanţa celui care se poartă defensiv, că atacurile din partea celuilalt partener se vor linişti.

Un exemplu real din propria relaţie când partenera se comportă defensiv este atunci când devine supărată din cauze multiple sau din cauza mea. În acele momente se detaşează total de toată lumea, nu vrea să comunice cu nimeni şi doreşte să rămână singură.

În încercările mele de a comunica cu ea din dorinţa de a rezolva problema şi a îndepărta supărarea cât mai repede, de cele mai multe ori se poartă defensiv respingându-mi propriile încercări de a detensiona situaţiile.

Într-adevăr, acest obicei defensiv al partenerei de a se detaşa în totalitate atât de mine cât şi de celelalte persoane – dacă este interpretat într-un mod greşit şi nu într-o manieră corectă (cu multă răbdare şi cu mult calm), se întâmplă ca de cele mai multe ori să înrăutăţească şi mai mult situaţiile conflictuale decât să le rezolve.

Acest obicei comportamental al partenerei de a se detaşa atât de mine cât şi ce celelalte persoane atunci când este supărată, poate să reprezinte totodată şi cel de-al patrulea călăreţ apocaliptic numit - Blocarea.

Atunci când apare cel de-al treilea călăreţ apare în maniera comportamentală a partenerei, (călăreţul Apărării/Defensivitatii), acest călăreţ este adus în comportament de către primii doi călăreţi apocaliptici (Critica şi Dispreţul), iar cel mai adesea rezultă în situaţia în care partenera mea se ”blochează” şi nu mai doreşte să comunice.

Atunci când unul dintre parteneri intră într-o stare de blocaj şi îşi întoarce spatele celuilalt partener închizând orice formă de comunicare sau relaţionare cu acesta; de cele mai multe ori partenerul îşi întoarce spatele propriei căsnicii şi propriei relaţii.

Atunci când propria parteneră este supărată şi îşi întoarce spatele atât asupra mea cât şi asupra relaţiei noastre, înţeleg că are nevoie de timp pentru a reveni înapoi la starea normală. Cu alte cuvinte, are nevoie de timp pentru a se detensiona/debloca. Este modalitatea ei de a face faţă presiunii şi a învinge supărarea.

Chiar dacă pentru moment îşi întoarce spatele atât către mine cât şi către propria noastră relaţie, într-un final depăşeşte de una singură propria ei stare de blocaj iar apoi putem să discutăm lucrurile într-o manieră calmă, liniştitoare, lăsându-ne influenţaţi unul de celălalt pentru a ajunge la un consens, într-o mod satisfăcător pentru ambele părţi.

 

Începutul dur al discuţiilor înseamnă că de cele mai multe ori atunci când doi parteneri încep să discute despre o situaţie conflictuală ce a avut sau are loc între ei doi, discuţiile vor începe într-un mod acuzator şi cu o grămadă de învinuiri din partea fiecărui partener, îndreptate către partenerul de partea opusă.

Pe lângă acuzaţiile şi învinuirile ce se întâmplă să fie comunicate cel mai adesea prin manieră critică, apar alături de acestea atât sarcasmul cât şi batjocura. Critica este transmisă într-o manieră dură, prin intermediul unui limbaj codat ce are intenţia de a răni şi defăima propriul partener şi mai mult, decât în mod standard – atunci când două persoane nu se cunosc între ele la un nivel intim.

Cercetările întreprinse de John M. Gottman, autorul cărţii ” Cele sapte principii ale unei casnicii fericite ”, afirmă că:

”96% din timp se poate prezice rezultatul unei conversaţii bazându-ne pe primele trei minute dintr-o interacţiune de cincisprezece minute. Un început dur al discuţiei condamnă simplu interacţiunea la eşec” p. 27.

Ceea ce este cel mai important de reţinut în legătură cu acest aspect al începutului dur al discuţiilor, este că cel mai adesea apare deghizat sub forma abordărilor desfăşurate prin critică. Critica apare atunci când plângerile nu mai sunt asociate unor situaţii întâmplătoare, ci sunt asociate partenerului ca şi o caracteristică negativă, globală şi parmanentă.

Un exemplu de început dur al discuţiilor poate să fie atunci când în încercările mele de a restabili legătură şi conexiunea emoţională cu propria parteneră, atunci când acesta se detaşează, (se blochează şi închide orice formă de comunicare), se întâmplă adesea să răbufnesc în unele daţi şi să o acuz de faptul că atunci când se ”închide” şi nu doreşte nici o formă de comunicare: ”este întotdeauna foarte egoistă şi se gândeşte numai la ea şi l-a cum poate să facă faţă presiunii de una singură, în loc să nu mai fie imatură emoţional şi să înceteze să se comporte ca şi un copil ce fuge de responsabilităţi”.

După cum se poate observa, în aceste informaţii generice ca şi răspuns al răbufnirilor mele de a soluţiona conflictele, începutul dur al discuţiei are loc prin faptul că fac afirmaţii globale şi permanente legate de partenera mea: ea este ”întotdeauna” foarte egoistă, şi se gândeşte ”numai” la ea, referitor la modalitatea ei de face faţă presiunii atunci când se detaşează şi nu doreşte comunicarea.

 

În concluzie, cu ceea ce m-a ajutat cel mai mult această carte scrisă de John M. Gottman – ” Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite ”, este că am reuşit să înţeleg printr-o manieră mult mai matură diferenţele care există între mine şi partenera mea în special în modalităţile noastre de a face faţă problemelelor. Atunci când apar problemele, eu doresc să le comunic cât mai rapid alături de partenera; în schimb partnerea are nevoie de propriul ei timp petrecut în solitudine iar doar mai apoi se simte pregătită să înfrunte problemele şi să ne punem la masa de discuţii.

De asemenea, ambii dintre noi încercăm cât de mult posibil să conştientizăm şi să semnalăm cei patru călăreţi apocaliptici atunci când aceştia apar în conversaţiile noastre. Modalitatea noastră de a semnala apariţia celor patru călăreţi este gestul comportamental de a duce degetul la nas, ca şi semn de: ”sunt vinovat”. Din privirile noastre se înţelege care este cel vinovat pentru moment. Desigur, desfăşurăm tot acest ritual într-un mod natural şi automatizat, chiar dacă la început a necesitat timp pentru a implementa acest obicei, începe să devină din ce în ce mai benefic şi mai distractiv.

De alftel, alte două lucruri pe care le-am învăţat din această carte sunt stereotipurile de rol conform cărora de cele mai multe ori se întâmplă să fie partenera cea care aduce subiectele ”fierbinţi” în discuţie. În acele momene trebuie să discutăm totul la rece şi să punem în funcţiune mai mult ca oricând ritualul nostru de a semnala cei patru călăreţi apocaliptci atunci când aceştia apar.

De alftel, un alt stereotip de rol ce apare atunci când vine vorba de bărbaţi, stereotip care se află şi în cazul meu, este tendinţa bărbaţilor de a se lăsa foarte greu influenţaţi de partenerele lor. Această tendinţă este până la urmă un prilej de dezvoltare pentru mine, atât pentru dezvoltarea în relaţie, cât şi pentru dezvoltarea mea personală.

Alte modalităţi viitoare prin care această carte ar putea fi folositoare relaţiei noastre este legat de examenul pe care trebuie să îl susţină cei doi parteneri, în special partenerul, atunci când apare primul copil în căsnicie. În acele momente bărbatul trebuie să îşi depăşească propriile frustrări legate de faptul că partenera nu îi mai acordă atât de multă atenţie precum îi acorda înainte. Aceste frustrări trebuiesc depăşite pentru a ţine pasul cu legătură ce s-a format între mama şi copil.

Cea mai bună modalitate pentru a face faţă acestor frustrări este implicarea partenerului cât mai mult posibil în creşterea şi educaţia noului născut.


Cam atât despre Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite scrise de John M. Gottman. Pentru a vedea care sunt cele 7 principii te încurajez să îţi achiziţionezi cartea. Se spune că este printre cele mai bune cărţi scrise în domeniul relaţiilor şi cu siguranţă îşi merită locul în biblioteca ta personală.

Cu respect, Taloş Darius.


Nu uita să laşi un Like paginii de Facebook din dreapta sus (sau subsolul articolului în caz că citeşti de pe telefon sau de pe tabletă), pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele postări.

Vorbesc în articolul următor despre – Cele mai importante scopuri şi obiective în viaţă – cea mai bună metodă de a cunoaşte o persoană. Pentru că nu-i aşa.. scopurile şi idealurile noastre cele mai de preţ, spun multe lucruri despre noi îşine :) .

 

Comments

comments