78727119_2740254786032992_7838453376923729920_oCine pe cine caută.

Se pare că apăruse și joculețul acesta între noi.

Observasem că eram doar eu cel care deschise conversațiile în ultimul timp, iar mai indirect, pe ocolite, îi menționasem Muzei lucrul acesta.

Aflasem de la ea că nu prea obișnuiește să caute..

Dacă cineva o vrea cu adevărat, să facă bine să-i scrie, pentru că ea reușește de minune să se abțină de la lucrul acesta.

Chiar și atunci când și-ar dori să facă asta.

Iar atunci în mintea mea s-au formulat următoarele întrebări.

O vrei pe ea și numai pe ea, sau consideri că balta e plină de pește!?

Îți calci pe orgoliu și lași de la tine, sau îți păstrezi demnitatea și menții respect față de codul tău de viață?

Va fi de folos oare să îți calci orgoliul și să îți faci ego-ul mic, deschizând tu conversația; sau rămâi în liga băieților mari, și, totodată, congruent cu propriile concluzii de viață pe care le-ai tras până acum?

Mă călca pe nervi a naibii de mult situația în care doar eu eram cel care deschisese conversațiile în ultimul timp.

Și am zis până aici!

Mi-am dat seama că dacă îmi doresc să fiu căutat, trebuie să mă las să fiu căutat.

Iar legat de ideea de a fi tot timpul tu cel care caută, se pare că nu vei ști niciodată pe deplin dacă merită sau nu, să îți calci pe ego și să îți faci orgoliul mic să îi scrii, sau să te abții.. până în momentul în care vei alege una dintre cele două variante.

Dar ego-ul odată călcat și orgoliul făcut mic, așa rămân, indiferent că răspunsul ei este pozitiv sau negativ.

Nu riști, nu câștigi, într-adevăr așa o fi, dar de ce să dai ceva din mână (ego-ul și orgoliul tău) pe ceva ce oricum nu ești sigur că vei primi înapoi (admirația ei).

Filmele de dragoste și curentul romantismului asta îți vor spune, calcă-ți pe ego și fă-ți orgoliul mic, iar în final va merita lucrul acesta.

Realitatea care este mult mai crudă, însă.. cât și experiența de viață de până acum, îți vor spune altceva.

Cum ai procedat până acum? Nu tot tu ai fost cel care și-a călcat pe ego și pe orgoliu de fiecare dată, și nu tot tu ai rămas cu buza umflată?

Ți s-a adeverit de nenumărate ori lucrul acesta, crezi că de data aceasta va fi mai diferit?

Dacă vrei ca rezultatele să fie diferite decât rezultatele pe care le-ai avut până acum, pur și simplu nu mai fă ce ai făcut până acum.

Schimbă macazul! Fă-te căutat și nu mai căuta..

Să îmi calc pe ego sau să nu îmi calc..!?

Să mă joc cu focul sau să nu mă joc!?

S-ar părea că viața e mult mai interesantă atunci când te joci cu focul.. însă jucându-te cu focul s-ar putea să te arzi, la ego și la orgoliu, acolo unde doare cel mai mult.

Să îi scriu oare sau să nu îi scriu.. se pare că avem o situație în legătură cu cine și cui îi scrie. Copiii de noi..

Legat de ideea de a mă juca cu focul și posibilitatea de a mă arde, se pare că sunt o persoană căreia îi place foarte mult să riște.

Am ales să n-o mai bag în seamă pentru o periodă.

Cu prezumpțiile că dacă îmi va scrie, bine; dacă nu, voi întinde coarda cât mai mult posibil.

De ce i-aș scrie, oricum.. din moment ce se pare că sunt alți 10 tipi care fac lucrul acesta, iar până la un moment dat se pare că cei 10 se descurcau destul de bine, având în vedere momentele asupra cărora se întinse tăcerea dintre noi.

Sau poate că nu.

Poate că cei zece tipi mai mult ca sigur o plictiseau.. din moment ce ea tot la mine se întorseseră.

Indignată mai mult sau mai puțin, pentru că a fost nevoită să mă caute, se pare că a realizat și ea că obiceiul de a nu caută băieții, e mai puțin important decât prezența și compania mea de partea ei.

Iar morala joculețului ‘cine pe cine caută’, e simplă.

Lasă-te să fii căutat, în cazul în care îți dorești să fii căutat.

Din moment ce balta e plină de pește la ea (cei 10 pămpălăi care o caută), asta e dovada vie că balta poate să fie plină de pește și la mine.

Schimbă puțin perspectiva și poziționează-te pe tine într-o poziție ușor neaccesibilă.

În plus, ea femeie fiind.. oricum își dorește lucrul acesta de la tine.

Orice femeie își dorește un bărbat ușor inaccesibil, pentru că dacă bărbatul e ușor inaccesibil, femeia începe să lupte pentru el.

Iar din moment ce o femeie începe să lupte pentru un bărbat, fii sigur că acel bărbat e valoros în ochii femeii respective.

Ba chiar mai mult decât atât, logica din acest moment e destul de simplă.

Cu cat o femeie luptă mai mult pentru un bărbat, cu atât acel bărbat devine și mai valoros în ochii ei.

Pentru că se înțelege de la sine că n-ar continua să lupte pentru un bărbat, dacă n-ar fi valoros.

În plus, dacă te câștigă și te are disponibil atât de ușor, tot la fel de ușor se va și plictisi de tine.

Lucrurile obținute ușor tind să fie considerate a fi lipsite de valoare.

Tot la fel e și cu relațiile.

Un bărbat în momentul în care se face ușor inaccesibil în ochii unei femei, acea femeie cu siguranță că va începe să considere acel bărbat ca fiind valoros.

Iar atunci dacă și ea mă găsește atractiv, văzând că balta e plină de peste și în cazul meu, deși eram conștient de lucrul acesta oricum; ce ar fi să o las pe ea să mă caute, în caz că m-o vrea, că doar nu o doare difuzorul de la telefon.

Nici degetele de la tastatura cu touchscreen.

Ori dacă nu mă vrea, ea rămâne cu cei zece pămpălăi iar eu cu balta plină de pește.

Iar într-un final, se pare că am rămas și cu balta plină de peste, și cu Muza căutăndu-mă pe mine, fiind puțin nedumerită de schimbarea tratamentului oferit.

Îi povestisem ulterior motivul pentru care m-am dat ‘dispărut’ în ultima periodă, iar ea mi-a mărturisit că a rămas puțin surprinsă.

De obicei tipii din viața ei fac tot posibilul pentru a-i câștiga atenția, nu pentru a o pierde.

Însă ideea din spate era că, ‘tot posibilul’ îl făcusem și eu, doar că într-un mod diferit.

În cazul în care îți dorești pe bună dreptate atenția persoanei îndrăgite, nu uita că unul dintre secrete este abilitatea de a te face indisponibil.. tocmai pentru a oferi motive de a fi căutat mai apoi!

P.S. Pentru o doză ceva mai mare de pe cuprinsul cărții Ultima Muză, click pe imaginea de mai jos!

80458564_2790787374313066_5221334975164448768_o

P.S. Nu ezita să ne conectăm și pe Instagram!

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Comments

comments