78676563_2732156006842870_5171195522655977472_oCum a început totul.

Eram studenți în anul doi la Facultatea de Psihologie. Ea la zi iar eu la distanță.

Ca și un mare Don Juan care eram, le scrisesem ”Bună” mai multor colege de la facultate pe net, ca să vedeți și voi cum decurge ”adevărata seducție” în zilele noastre.

Iar Muza era una dintre tipele care din fericire, mi-a răspuns.

Timidă, gingașă în conversații și fotografii, cu adevărat inocentă.

Inițial, erau vreo 5-6 tipe cărora le-am scris. La o săptămână distanță vorbeam cu vreo 2-3 dintre ele.

După ceva vreme nu mai vorbeam cu nici una.

Începusem să o cunosc pe Miriam, inconștient fiind că din acel moment, cursul vieții mele urma să ia o turnură intrigantă.

Era o seară rece de Februarie, atât de rece încât eram certat cu gerul.

Pentru simplu fapt că îi îmbălsăma obrajii ei atât de fini, cu frigul acela năprasnic.

Ne văzusem la Wine O’Clock, avea Ovidiu Oltean un seminariu gratuit despre cum să îți învingi temerile față de vorbitul în public.

Iar când îi venise ei rândul să vorbească în public, aflasem eu, că și ea își dorea să devină un bun psiholog ca și mine.

Să ajute cât mai multă lume.

Eu menționasem că vreau să devin scriitor, urma să aflu ceva puțin mai încolo că dădusem nas în nas cu inspirația tocmai în acea seară.

Ceea ce îmi doream eu se intersecta cu ceea ce își dorea ea.

Să ajute cât mai multă lume prin inspirația pe care mi-o oferea mie, să scriu rândurile acestei cărți și nu numai!

Dupa seminarul de la Wine O’clock, mutasem subiectul de discuție la Bricks, localul cu terasă de pe malul Someșului.

Iar începând chiar din acele momente, tot ea rămase puțin intrigată când pusesem vina asupra ei.. pentru toate scenariile îndrăznețe care se conturau în mintea mea.

A rămas puțin nedumerită și pentru faptul că picase tot ea de acord, că după întâlnirea din acea seară urma să vină o alta.

** Detaliile despre cartea Ultima Muză le găsești cu un click pe imaginea de mai jos!

77378371_438536860123475_1973429767617118208_n

P.S. Nu ezita să ne conectăm și pe Instagram!

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să îmi lași un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Comments

comments