Cum s-a născut Diavolița?

Ispită fără nici o limită

Diavoliţă ce nu eşti deloc timidă,

Mi te-ai strecurat pe nici nu ştiu pe unde

Te prefaci că mă iubeşti,

Şi apoi te-ascunzi de mine!

Vii şi apoi pleci şi vrei cam multe

Mult îţi place ţie versul şi scânteia ..

Da nu te iau că eşti Ispită

Şi nu eşti tu deloc timidă,

Şi-ţi ascunzi la spate o codiţă.

E întrebarea la care mulți dintre cititorii blogului Poetic Simleu, își doresc să afle un răspuns.

E întrebarea la care și Muza își dorește să afle un răspuns.

E întrebarea la care până și eu îmi doresc să aflu un răspuns.

O avea ‘Diavolița’, oare.. o înfățișare oarecum mai sofisticată, ce te poate duce cu gândul că e o mică Diavoliță pe care n-a descoperit-o lumea încă..?

O fi fost ceva din limbajul trupului ei? Cuvintele pe care le folosea?

Felul cum te privea? Felul în care își ridica sprânceana, sau maniera în care îți făcea ochi dulci în timp ce se mușca ușor de buza superioară?

Atitudinea cu care îți făcea semn cu degetul arătător să te apropii de ea?

O fi fost oare stilul ei vestimentar?

După cum bine menționasem anterior, geaca aceea neagră cu multe fermoare și pantalonii din piele strâmți pe fund, ce coboară în jos forme atent selecționate de o feminitate ademenitoare?

Ahh.. avea totuși un gust personalizat la cercei și accesorii, ați ghicit.. erau de o culoare neagră, vă reamintiți.

Un negru lucios și strălucitor, nici că se putea mai bine!

O fi Diavolița, chiar o diavoliță în realitate precum am descris-o mai sus?

Sau toate ăstea sunt doar completările din capul meu?

Iar de aici începe partea psihologică a momentului în care Diavolița a luat naștere, partea în care a ieșit la suprafață.

Muza, privită dintr-un anumit unghi de vedere, am putea spune că e o tipă chiar obișnuită. Ca oricare alta.

Într-adevăr, poartă geci de piele cu multe fermoare și accesorii pe negru, dar nici vorbă de gesturi obscene și seducție pe nesimțite.

Defapt.. aș putea spune că e o tipă chiar puțin timidă, uneori ar putea fi mult mai.. dezghețată.

Dar știți voi cum se spune.. în spatele unei tipe sau unui tip timid, se ascund de multe ori nenumărate perversiuni și obscenități.

Așa că nu vom putea ști în deplinătate niciodată dacă Miriam, chiar ar putea fi o adevărată Diavoliță în realitate.. ori chiar e una, însă se pricepe de minune să se abțină!

Sau poate că e doar o femeie care așteaptă să fie cunoscută, așteaptă persoana în fața căreia să i se dezvăluie cu adevărat.

Se pare că doar presupunerile sunt de partea noastră.

Iar legat de perversitatea celor timizi, am putea așeza lucrurile în felul următor.

Pervers nu e acela care îți spune din prima că e pervers.

Pervers e acela care se ascunde și te surprinde, și nu știe nimeni despre el sau ea că sunt perverși.

Dacă Muza e o tipă obișnuită în realitate, ca oricare alta, ba chiar puțin timidă și nu e deloc o Diavoliță.. cum de s-au născut versurile Diavoliței în cele din urmă!

Mai rămâne doar decât mintea mea cea căreia să îi fie atribuită contribuția!?

Pe de o parte, am putea spune lucrurilor pe nume în acest fel, dar nu în totalitate, pentru că de fiecare dată există particularități.

Mintea artistutului nu poate să creeze din moment ce nu e stimulată.

Iar stimularea vine din exterior, exact ca și în versul lui Eminescu, ochiul privește în afară iar apoi pe când se închide, înlăuntru se deșteaptă.

Inspirația e contribuția minții mele, dar ce oare de dinafară mi-a stârnit inspirația?

Iar probabil că în acest moment bănuim cu toții cine e cauza inspirației mele.

Diavolița s-a născut în urma unei răbufniri a tensiunii sexuale cumulate în mintea mea, poate pe parcursul a două sau trei zile la rând.

Diavolița a luat naștere ca și un mic gând în subconștientul minții mele, iar poate că în acel moment nici nu realizam că ceea ce e în mintea mea, ar putea duce la denumirea de ‘Diavoliță’.. pe post de concept caracteristic al tuturor trăsăturilor ce urmau să se împletească prin versurile de mai de apoi.

Totul a început cu un gând și cu o idee rămase la incubator pentru câteva zile la rând.

Iar incubatorul a reprezentat un mediu propice pentru acel gând, până când a evoluat într-atât de mult, încât a răbufnit la suprafață prin versurile create.

Care este meritul lui Miriam, pentru inspirația oferită?

Nu știu dacă pot să spun în mod neapărat faptul că mi-a oferit inspirație, sau că am fost inspirat.

Inspirația e un termen foarte abstract, iar din câte momente de inspirație am avut până acum, tocmai de această dată am simțit cel mai mult că inspirația a fost dintotdeauna la mine.

Inspirația a fost tot timpul acolo și a venit într-o foarte mică măsură din exterior.

Însă trebuie să recunosc că exteriorul a fost catalizatorul care a pus mai apoi în mișcare tot procesul de creație.

Iar din acest punct al succesiunii întâmplărilor, ajungem la meritul Muzei pentru poezia creată.

Meritul ei a fost acela de a-mi oferi un mediu propice pentru ca gândul din mintea mea să prindă o formă în versuri.

Putem vorbi de persoana ei, stilul ei vestimentar, atitudinea ei etc.

Inspirația a fost tot timpul pregătită să iasă la suprafață, doar că aveam nevoie de un mediu propice peste care să o așez.

Nu pot să exprim cu exaccitate măsura în care Muza a contribuit pentru versurile create, însă ideea e că fără prezența ei, rândurile nu ar fi fost create.

Diavoliței nu ar fi luat naștere.

Totuși.. s-ar putea spune că în rândurile mele, ‘Diavolița‘.. să fi fost descrisă puțin mai accentuat, decât cum ar fi Muza în viața de zi cu zi?

Iar lucrul acesta datorându-se minții mele perverse!?

Am putea să luăm în considerare și această variantă, însă ‘Diavoliță‘ este o creație până la urmă.

Iar o creație de fiecare dată va devia puțin de la realitate, însă va porni întotdeauna de la lucruri reale!

Așa că vom ajunge în acest punct, la concluzia pe care o vom afla răspunzând la următoarea întrebare – Cât de Diavolița, e ‘Diavolița‘ până la urmă..? Și cât de Diavoliță am făcut-o eu cu mintea mea!?

Nu-i deloc ușor de răspuns la o astfel de întrebare, chestiunile din viața artiștilor conferă întotdeauna doze semnificative de ambiguitate și interpretări disponibile pentru sugestii.

Însă un lucru e clar: oricât de mult ar fi contribuit mintea mea la completarea caracteristicilor Diavoliței, nu ar fi putut face lucrul acesta fără ca să existe un stimul.

Iar acel stimul se va traduce întotdeauna printr-o doză mai mare sau mai mică de adevăr.

Dacă Diavolița a fost creată în cea mai mare parte de mintea mea, înseamnă că eu la rândul meu, sunt un ‘Diavol’ în cele din urmă!?

Mecanismul proiecției de fiecare dată va spune adevărul într-un final.

Cum aș putea eu să o descriu pe Diavoliță, din moment ce caracteristicile pe care le văd la ea, nu se află și la mine..?

Bun venit în lumea poeziei, dragilor.

Poezia va merge de fiecare dată mână în mână cu Psihologia.

Inspirația a fost din nou la ea acasă în cazul meu, și-a spus din nou cuvântul într-un mod poetic, unic și personalizat, prin poezie.

P.S. Pentru o doză ceva mai mare de pe cuprinsul cărții Ultima Muză, click pe imaginea de mai jos!

80458564_2790787374313066_5221334975164448768_o

P.S. Nu ezita să ne conectăm și pe Instagram!

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Comments

comments