Pentru a înțelege mult mai bine cum cu o doză mare de CURAJ, m-am decis ca timp de trei săptămâni voi vizita Europa din cabina unui TIR, îți recomand ca înainte să citești articolul de față, să citești articolul anterior în care îți povestesc, practic, cum a început toată călătoria!

Pentru articolul anterior click aici: <Călătorește! Nu-ți petrece viața în același loc!>

Acum că ai revenit, hai să-ți povestesc despre Paris!

În urma deciziei mele de a porni călătoria de patru săptămâni prin Europa, deja mă aflasem cu una dintre cele mai importante lecții de viață descoperite vreodată, în palmaresul meu personal.

Cea mai directă modalitate prin care omul poate să evolueze e aceea de a dovedi curaj prin decizia lui de a se desprinde de confortul de acasă, aruncându-se înspre necunoscut.

Această importantă lecție de viață aș putea să mi-o imaginez ca fiind un întreg mare tort delicios care era doar al meu și mă aștepta acasă, ca recompensă în momentele în care aveam de isprăvit călătoria prin Europa.

Însă ghici ce, acestui tort mare și delicios îi lipsește cireașa de deasupra, care în comparație cu tortul mare și delicios, nu e albă și doar dulce, ci e extrem de roșie și a naibii de delicioasă!

Iar fără această cireașă de deasupra tortului, ar putea să exclame cineva că tortul ar fi fost la fel de complet!?

Însă dacă pentru a-mi achiziționa tortul cel mare și delicios era nevoie de curajul inițial prin decizia de a porni călătoria prin Europa, să nu care cumva să creadă cineva că cireașa de deasupra tortului mi-a fost dată gratuit.

Doar așa, extra.. de dragul de a oferi un bonus, fără a nu depăși din nou alte teste extrem de importante când vine vorba de curajul meu ca bărbat.

Ce suntem aici, la cursurile de vânzări sau marketing ale lui Lorand Soares Szasz?

În care ți se spune că dacă oferi o fundiță extra produsului tău, clienții tăi vor fi, literalmente, înnebuniți, și nu vor mai înceta vreodată să cumpere de la tine produsele pe care le ai de oferit pe viitor?

Când vine vorba de curajul bărbătesc în viață, lucrurile stau puțin mai diferit.

Pentru fiecare premiu extra pe care îl primești vreodată, trebuie să susții și să dovedești din nou, o altă doză mare de curaj.

Să revenim din nou la Europa și nu în cele din urmă la… Paris.

Îmi subliniasem în lista mea de 101 dorințe în viață că într-o bună zi îmi voi dori să ajung la Paris.

Iar acum îți voi povești, literalmente, despre destinațiile și experiențele mele pe care le-am trăit în timp ce vizitam Europa.

În prima săptămâna de drum, vizitasem doar locații plictisitoare precum Budapesta, Gyor, Viena, Bratislava etc.

A doua săptămână începuse să devină mai interesantă treaba, dar nicidecum terifică.

Vizitasem Ljubljana, Zagreb, Nurnberg sau Leipzig.

În a treia săptămână știam că ori urma să vizităm locații mult mai exotice, ori urma să ne întoarcem acasă.

Se pare că dispecerul de la Budapesta de unde primeam traseele de muncă, alesese munca pentru noi, cu ocazia a acel puțin încă alte două săptămâni de condus.

Vizitasem locații precum Rotterdam, Liege, Paris sau Frankfurt.

Iar acum probabil că ai observat că apăruse Parisul pe lista noastră de destinații, deși Parisul era pe lista mea de 101 dorințe care doream să mi se îndeplinească în viață.

Legat de programul de muncă și de traseele pe care le primeam de la dispecerul din Budapesta, lucrurile se aflau în felul următor.

Pauzele de odihnă din diferite orașe erau de câte vreo 7-8 ore, când-cum.

Însă pe întregul traseu aveam alte trei pauze mult mai mari.

Prima pauză de 24 de ore libere o primisem după prima săptămână de condus.

Cea de-a doua pauză mare, după cea de-a doua săptămână de condus, urma să fie de 48 de ore.

Iar nu în ultimul rând, cea de-a treia pauză, după cea de-a treia săptămână de condus, era din nou de 24 de ore libere.

Întâmplare intenționată sau pur și simplu coincidență, că pauză cea mare de 48 de ore ne prinse tocmai într-o parcare aflată la periferia Parisului.. te las pe tine să decizi care dintre cele două variante o fi fost.

În această secțiune nu este vorba despre Legea Atracției și capacitatea ta de a ajunge într-o locație de vis, pentru simplu fapt că îți dorești cu adevărat să ajungi în locul acela.

În această secțiune a cărții este vorba de curaj.

Proaspăt ajuns la Paris cu un tren regional, mă aflam acum doar cu vreo câteva zeci de Euro în buzunar, clar că nu îndeajuns încât să mă cazez pe la ceva hotel peste noapte în caz că era nevoie.

Ba mai mult decât atât, eram fără roaming-ul activat la telefon.

Asta însemnă că nu aveam minute sau net pe telefon, ci singura modalitate de a încerca să mă folosesc de internet, era modalitatea de a mă conecta la netul din cafenelele sau restaurantele pe care le găseam prin Paris, cu scopul de a-i scrie pe Facebook unui amic din oraș.

Însă era vorba despre un amic cu care nu mai vorbisem de ceva timp bun.

A mă urca în tren de la 30 de kilometri depărtare de centrul Parisului, a fost cea mai ușoară treabă de făcut.

Cu siguranță mult mai complicată a fost amnezia din momentele în care ajunsesem în Paris Gare du Nord.

Cea mai complicată gară din câte văzusem eu vreodată din toată experiența mea de pasionat de trenuri ce eram.

Practic Gara de Nord era formată dintre trei gări compactate una peste cealaltă.

În gara din subteran era vorba despre gara trenurilor regionale, de naveta, din jurul Parisului.

În gara de la niveul mediu se aflau trenurile de lung parcurs din Franța: Touluse, Marseille, Lyon s.a.m.d.

Iar doar cea de-a treia gară, de deasupra celorlalte gări, era gara de la nivelul trotuarului.

Era gara pentru cele două trenuri internaționale ale Parisului: Thalisul pentru Brusseles și Amsterdam, iar mai apoi Eurostarul spre Londra.

În fine, mi-a luat ceva timp până să deslușesc filosofia gării, iar în cele din urmă ajunsem și pe trotuarul din fața gării, orbit fiind de soarele puternic de afară și puțin amețit de aerul puternic din exterior, in comparație cu aerul slab din subteran.

Mă azvârlisem în prima cafenea din fața gării, mi-am aruncat cele mai noi și mai prețioase gânduri din cap, pe blog, într-o manieră atât de precipitată datorită sticlei de cola și a cafelei pariziene, iar apoi intrasem cu încredere pe Facebook și îi scrisesem amicului meu din Paris, cu care nu mai vorbisem de cel puțin un an de zile până în acel moment.

Salut Adrian, sunt la Paris, astăzi și mâine. Defapt sunt cu un prieten pe TIR prin Europa de vreo două săptămâni, iar acum avem pauză de 48 de ore tocmai la Paris.

Ai puțin timp să ne vedem la Gara de Nord? Să îmi arăți puțin orașul și eventual să ne facem niște poze!? Am adus aparatul cu mine.

Hey Darius, unde stai? Și când pleci mâine?

Cum să ai tupeul acela în boașe, să te pornești într-o călătorie de 4 săptămâni pe TIR prin Europa, având în vedere că nu ești tu șoferul care se întoarce cu 1000 de Euro acasă..

Să te dai jos din TIR la centura Parisului, luând trenul spre centrul orașului, însă fără a avea minute sau net pe telefon în așa fel încât să poți lua legătura cu unicul tău amic din oraș..

Să te arunci în prima cafenea din fața Gării, scriindu-i cu tupeu acelui amic cu care nu mai vorbiseși de cel puțin un an de zile, rugându-l frumos, dacă poate, să te cazeze la el pentru o noapte iar mai apoi să îți prezinte orașul.

Deși el nu ar fi avut absolut nici o obligație față de tine.

Iar mai apoi, nu în cele din urmă, să cobori la metrou și să schimbi în două locații metroul dintr-o capitală metropolitană în care nu ai mai fost până atunci.

Doar atunci încercam să deslușesc filosofia metroului, să mă asigur că am să cobor în stația potrivită, să ies afară exact pe gura de metrou potrivită, în așa fel încât să ajung la destinația corectă, unde mă aștepta amicul meu sus la trotuar.

Însă pe amicul respectiv nu as fi avut nicicum ocazia să îl sun în cazul în care mă aflam în situația atât de fragilă de a.. devia de la traseu.

Tot ceea ce aș putea să spun, e că toate aceste comportamente întreprinse de mine, sunt pur și simplu acte de curaj!

Doar prin acte de curaj vei evolua de fiecare dată în călătoria devenirii tale ca bărbat!

În cazul în care mă întrebi, dacă a meritat tot acest risc orbesc în cele din urmă, am să îți spun că datorită asumării riscului am văzut Parisul.

Aș mai fi văzut Parisul dacă nu aș fi avut stofă de bărbat încât să depășesc toți acești pași și toate aceste obstacole!?

Clar. Da. Dar nu la vârsta de 23 de ani.

Și nici nu ar fi rămas o poveste extraordinară de viață pe care să o povestesc mai apoi, pentru tot restul vieții, copiilor și nepoților mei.

Alege să fii bărbat. 24 din 24. Îți va aduce numai beneficii această alegere.

Capul sus! Vreau să te văd, literalmente, cum te transformi pe parcursul citirii acestei cărți.

Dacă ți-a plăcut acest articol, și dacă vrei să absorbi ceva mai mult din mentalitatea și comportamentele unui bărbat de calitate, aruncă o privire peste cartea Arta de a deveni bărbat! Click pe imaginea de mai jos pentru detaliile <cărții!>

Arta de a deveni barbat

** Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Comments

comments