Astazi vreau sa vorbim despre o carte suuper practica, pentru dezvoltarea noastra a fiecaruia in parte.

Mai exact este vorba despre – Drumul tau catre succes! Sau spus cu alte cuvinte, care este psihologia indeplinirii obiectivelor tale.

Am citit o mana buna de carti de dezvoltare personala pana acum si am gasit carti de tot felul. Unele spirituale, unele motivationale, psihologice, teoretice; insa aceasta este o carte practica.

Pentru simplu fapt ca iti traseaza drumul tau de la bun inceput, pana in momentele in care atingi succesul. Succesul insemnand, de ce nu, indeplinirea si materializarea obiectivelor tale cele mai personalizate.

Cartea este cuprinsa din multiple parti, capitole, insa ma voi opri la prima parte a cartii deoarece consider eu, este cea mai practica si cea mai utila dintre toate celelalte parti.

Prima parte a cartii iti paveaza tie drumul catre succes, de la bun inceput pana la indeplinirea obiectivelor tale. Sa vedem despre ce este vorba.

 

Pentru a ajunge la succes, trebuie sa stim ce vrem, deoarece succesul imbraca cel mai adesea forma unor planuri sau obiective. Legat de prezenta sau lipsa obiectivelor, Brian Tracy o spune in felul urmator:

Cea mai mare risipa de viata se produce atunci cand oamenii incearca sa traiasca fara obiective, fara un scop si un sens in viata.

Inainte de a trece la actiune, dupa cum bine ti-ai dat seama, trebuie sa stim/sa ne stabilim care sunt obiectivele noastre. Iar in cazul in care suntem intr-o dilema cand vine vorba de obiective, o simpla intrebare pe care putem sa ne-o adresam noua insine poate fi urmatoarea.

Care ar fi acele lucruri pe care daca le-am avea, sau abilitati pe care daca le-am dezvolta, ne-ar imbunatati noua calitatea vietii si ne-ar face sa ne simtim extrem de impliniti si fericiti?

Iar odata ce ne stabilim obiectivele, trebuie sa devenim constienti de urmatorul principiu al succesului.

Capacitatea ta de concentrare in mod consistent asupra unui scop – clar definit – este esentiala pentru a realiza ceva, orice in viata.

Odata ce ne hotaram ce vrem, trebuie sa devenim constienti de aceste doua parti ale declaratiei de mai sus. Trebuie sa ramanem concentrati asupra scopurilor noastre, cat si sa ramanem concentrati in mod consistent. Pentru ca aceste doua abilitati reprezinta minimul pentru a ajunge la succes.

Iar intocmai aceasta parte a drumului tau catre succes, te invata cel mai bine aceasta carte! Acesta este si motivul pentru care gasesc cartea atat de utila.

.

 

Presupunand ca stii deja care sunt obiectivele tale, inainte de a trece, literalmente, la actiune; este foarte important sa ne construim planul si strategia de actiune.

Fiecare minut pe care il petreci planificand, te scuteste de 10 minute de practica. Brian Tracy

Iata care sunt pasii pe care ii ai de parcurs pe drumul tau catre succes.

  1. Decide cu precizie ceea ce vrei.
  2. Scrie pe hartie ceea ce vrei.
  3. Fa-ti un plan pentru a realiza ceea ce vrei sa realizezi.
  4. Incepe sa lucrezi la acel plan in fiecare zi, fara sa te opresti.

Sa luam pe rand toti acesti pasi si sa ii descompunem la randul lor, in pasi si mai micuti si mai realizabili.

Insa inainte de a ne apuca de toate, este foarte important sa realizam in acest punct al review-ului urmatoarea realitate:

95% din ceea ce realizezi in viata este determinat de obiceiurile tale, de cand te trezesti dimineata si pana cand te asezi in pat seara.

Tot succesul nostru in viata depinde de obiceiurile pe care le intreprindem de diminata pana seara.

Un obicei inteligent poate fi orice obicei care ne duce pe noi tot mai aproape de realizarea obiectivelor noastre. Obiceiurile neinteligente sunt obiceiurile care ne indeparteaza pe noi de realizarea obiectivelor noastre.

Este foarte important pentru fiecare dintre noi, ca odata ce ne stabilim propriile scopuri si obiective, sa incepem sa selectam doar acele obiceiuri inteligente care ne apropie tot mai mult de realizarea obiectivelor stabilite.

 

Foarte-foarte important! Orice obiectiv ai avea tu, pasii pe care urmeaza sa ii parcurgi in continuare, prin constructia lor insumeaza impreuna un plan de actiune si o strategie pe care poti sa o aplici si tu la randul tau, in drumul tau catre succes.

Parcurge urmatorii pasi prin prisma obiectivului tau si ajusteaza informatia aferenta urmatorilor pasi in concordanta cu obiectivul tau.

Daca parcurgi urmatorii pasi in totalitate si ii completezi cu detaliile potrivite obiectivului tau, poti sa consideri ca obiectivul tau este indeplinit deja pe jumatate! In cealalta jumatate, necesita, evident, sa treci la actiune.

 

Pasul numarul unu – hotaraste-te ce iti doresti cu adevarat.

Ce iti doresti tu cu adevarat? Care sunt lucrurile care te-ar face fericit?

Care sunt abilitatile pe care daca le-ai dezvolta, ti-ai materializa potentialul succesului in proportie de 100%? Care este obiectivul tau major in viata?

 

Pasul numarul doi – crede si fii convins ca poti cu adevarat sa iti indeplinesti obiectivul tau.

Totul incepe de la a crede, ca poti cu adevarat sa iti indeplinesti obiectivele tale.

Pentru ca din momentul in care incepi sa crezi, practic, iti dai tu tie insuti voie sa incepi sa lucrezi la obiectivele tale.

Oamenii cu adevarat de succes – cred – in abilitatea lor de a-si duce la bun sfarsit obiectivele dorite. Fiecare pas inainte iti intareste convingerea ca poti reusi.

 

Pasul numarul trei – incepe sa iti notezi de indata obiectivul pe foaie.

Ia un pix si o bucata de hartie si incepe sa iti scrii obiectivul tau pe foaie, abordandu-l pe toate laturile lui.

Doar 3-4% dintre adulti au obiective clare, puse pe hartie si insotite de planuri la care lucreaza zi de zi.

In momentul in care ti-ai programat mintea cu obiective clare si scrise, activezi o serie de puteri mentale, care sunt utilizate rareori de oamenii de rand. Incepi prin a atrage in viata ta persoane si circumstante in armonie cu obiectivele tale. Incepi prin a avea idei si viziuni care te orienteaza catre obiectivele tale.

Subconstientul tau incepe sa lucreze la aceste obiective 24 de ore pe zi, in timp ce tu mergi pe strada sau dormi.

 

Pasul numarul patru – analizeaza cu exaccitate punctul de pornire de la care pornesti inspre realizarea obiectivului tau.

Obiectivele tale trebuie sa fie scrise in mod clar, specific si extrem de detaliat. Traseaza-ti intr-un mod cat mai specific care este pragul la care esti acum, cat si care este pragul la care doresti sa ajungi.

Un obiectiv care nu este specific, concret, tangibil si pe care sa il poti vizualiza si imagina clar in propria ta minte, nu este un obiectiv.

 

Pasul numarul cinci – decide-te care sunt motivele pentru care iti doresti cu adevarat sa realizezi acest obiectiv?

Incepe sa listezi pe foaie intr-un mod cat mai impresionant si entuziasmant pentru tine, toate acele motive care stau cu adevarat in spatele dorintei tale de a-ti duce la bun sfarsit obiectivul trasat.

Motivele sunt combustibilul din spatele motorului realizari obiectivului tau.

 

Pasul numarul sase – stabileste-ti un termen limita.

Este foarte importan sa realizam faptul, ca un obiectiv fara un termen limita, defapt nu este un obiectiv.

Termenul limita face diferentierea intre a visa la ceva si a avea o tinta.

Majoritatea oamenilor viseaza dar nu stabilesc un termen tinta, deci nu au obiective.

 

Pasul numarul sapte – determina care sunt obiectivele dintre tine si realizarea obiectivului tau.

De ce nu ti-ai atins obiectivul deja? Ce te impiedica? Ce te retine?

A FI X A FACE = A AVEA (bine cunoscuta formula a lui Lorand de la seminarii ) :)

Intreaba-te pe tine insuti care este persoana care trebuie sa devii, pentru a putea sa iti realizezi obiectivul tau.

Deseori se spune ca recompensa cu adevarat importanta din momentul in care ajungi la pragul de 1 milion de dolari, nu sunt banii in sine, ci persoana care ai devenit pentru a castiga acei bani.

Intreaba-te pe tine insuti care sunt lucrurile pe care trebuie sa le faci, pentru a putea sa iti realizezi obiectivul tau. Inteaba-te aceasta intrebare zilnic, si tot zilnic, actioneaza in acest sens.

Doar dupa ce incepi sa devii, persoana care trebuie sa devii, si doar dupa ce incepi sa faci, lucrurile pe care trebuie sa le faci pentru a-ti realiza obiectivul; literalmente, vei avea si obiectivul pe buna dreptate realizat.

 

Pasul numarul opt – identifica asistenta si cooperarea a caror persoane ai nevoie, pentru a-ti realiza obiectivul.

Pe parcursul realizari obiectivului tau vor exista persoane cheie, de a caror cooperare cu siguranta ca vei avea nevoie pentru a trece mai departe.

Insa ideea este simpla; cu cat ai alaturi de partea ta un numar cat mai mare de persoane (sa spunem ca esti un scriitor popular), cu atat si succesul tau personal (vinderea unei carti in cat mai multe exemplare), se va realiza in viata ta.

 

Pasul numarul noua – redacteaza un plan pentru a-ti atinge obiectivul.

Redacteaza un plan de actiune, cu actiunile pe care trebuie sa le faci zilnic, pentru a te apropia tot zilnic, tot mai mult de catre realizarea obiectivului.

Intreaba-te pe tine insuti mereu aceasta intrebare – Care sunt actiunile pe care trebuie sa le fac azi, pentru a ma apropia si mai mult de realizarea obiectivului meu?

 

Pasul numarul zece – vizualizeaza-ti obiectivul ca si cum ar fi deja atins.

Simte senzatia pe care ai avea-o daca ti-ai fi atins obiectivul deja.

Repeta vizualizarea impreuna cu senzatia care o insoteste.

De fiecare data cand te implici emotional iti intiparesti obiectivul si mai adanc in subconstient.

Intr-un final obiectivul tau devine o forta puternica, inconstienta, care te motiveaza si te inspira zi si noapte.

Logica acestui ritual al vizualizarii, este realitatea ca omul ceea ce poate sa isi imagineze, inseamna ca poate sa creeze.

 

Pasul numarul unsprezece – ramai statornic si nu renunta niciodata!

Este foarte important sa stabilesti de dinainte ca nu vei renunta niciodata la indeplinirea obiectivului tau.

Gandul este stramosul oricarei fapt, iar acest obicei de a-ti stabili in avans ca nu vei renunta niciodata la atingerea obiectivului tau, te pregateste in avans pentru dificultatile si obstacolele pe care trebuie sa le depasesti pe parcurs.

 

Acesta este planul de actiune pe care daca il vei folosi in planificarea actiunilor pe care le ai de facut inspre atingerea obiectivului tau, pe buna dreptate vei parcurge drumul cel putin pana la jumatate, inspre materializarea obiectivului tau.

Pentru simplu fapt ca nu mai este o necunoscuta realitatea ca, cel care esueaza sa planifice, inseamna ca planifica sa esueze. Iar cel care reuseste sa planifice, inseamna ca planifica sa reuseasca!

Fiecare minut pe care il petreci planuind, te scuteste de 10 minute de practica. Brian Tracy

Asa ca iti doresc mult spor, sa treci de indata la planificarea obiectivelor tale.

Iar cel mai bun plan de actiune pe care poti sa il faci pentru materializarea obiectivelor tale, il gasesti pe cuprinsul acestei carti.

Pe final de review, doresc sa te las cu un fragment din carte care pe mine m-a impresionat cel mai mult.

E unul dintre acele fragmente care au capacitatea sa iti deschida ochii, sa iti dezvaluie care sunt partile lipsa care te tin pe tine inca departe de succes, sau care sunt abilitatile pe care trebuie sa ti le dezvolti, pentru a te bucura pe buna dreptate de realizarea obiectivelor tale.

 

Inteligenta tine mai degraba de un stil / maniera de comportament, decat de IQ sau notele de la scoala.

Oamenii de succes se comporta intr-un mod inteligent in legatura cu obiectivele lor. Un comportament inteligent este orice comportament care te duce pe tine in directia aleasa de tine.

Tot ceea ce faci se aduna sau se scade. Totul poate ajuta sau dauna. Fiecare actiune sau inactiune ori te impinge catre obiectivele tale, ori te indeparteaza de acestea.

Nimic nu este indiferent. Totul conteaza.

Fie castigi jocul vietii printr-un plan intentionat si prin actiuni clare din partea ta, fie il pierzi din start, neparticipand la joc de la bun inceput.

Cei mai de succes si fericiti oameni au fost intotdeauna cei mai disciplinati si cei mai atenti la obiceiurile lor.

Autodisciplina este abilitatea de a iti impune ce trebuie sa faci, cand trebuie sa faci, indiferent daca ai chef sau nu.

 

Iti propun, sa descoperi si tu care este – Drumul tau catre succes, parcurgand aceasta carte alaturi de Lorand Soares Szasz si Brian Tracy.

Cartea se poate achizitiona de aici.

Cu respect, Taloş Darius.

 

** Daca ti-a fost folositoare informatia din acest post, nu uita sa acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea ramane in contact cu viitoarele postari de pe blog.

 

Comments

comments