Poate să primească un bărbat ordine de la o femeie, și să se simtă un bărbat independent, în adevăratul sens al cuvântului, în același timp!?

La început, era bărbatul, în adevărata lui măreție și putere în care începea încet, încet, să dețină controlul total asupra tuturor viețuitoarelor junglei.

El deținea controlul asupra femeilor inclusiv, pentru că femeile depindeau de bărbați pentru a supraviețui. El era cel care procura hrana prin intermediul obiceiului de a merge la vânătoare.

În acele momente preistorice, bărbatul se simțea cu adevărat, bărbat..

Cu boașele de fier, spatele drept și pieptul în față, six pack-ul era asigurat datorită nevoii lui fizice de a vâna în mod continuu, ucidea cele mai sălbatice fiare ale naturii!

Iar în momentele în care sângele țâșnea din gâtul animalelor pe care le sacrifica, bărbatul se simțea în adevăratul sens al cuvântului, masculul alfa din întregul regat al junglei.

Era regele junglei și se afla deasupra tuturor celorlalte supraviețuitoare din lanțul trofic.

Apoi, încet încet, bărbatul a încetat să mai vâneze și să locuiască în peșteri. A început să facă agricultură în schimb, și să locuiască în castele!

Datorită posibilității de a-și face provizii nenumărate de pe câmp și din lipsa nevoii de a merge în continuare la vânătoare, six-pack-ul său de o formă perfectă și textură de fier, se înmuiase și începuse să prindă contur de burtă.

Apoi a început romantismul, perioada în care bărbatul a pierdut și mai mult din măsura puterii lui, în comparație cu puterea femeii.

A început să îi scrie femeii poezii, să îi compună cântece și să îi facă sculpturi și picturi, argumentând că e doar.. artă.

Ci nicidecum o modalitate prin care boașele bărbatului începuseră să se înmoaie din ce în ce mai mult.

Până când, ajungând la situația zilelor noastre, femeia nu doar că a ajuns pe același prag de egalitate ca bărbatul, însă are cele mai mari șanse să ajungă deasupra lui!

Revenind acum la experiența mea trăită în Anglia, am să îți povestesc despre jocurile de putere și situația penibilă în care mă aflasem, nu pentru mult timp, pe podelele cafenelei de la Starbucks!

În poziția de team member în care mă aflam, evident, deasupra mea se afla poziția de team leader.

Iar liderii erau atât bărbați, cât și femei. Și de vârstă mea, și de o vârstă superioară.

Acum însă, întrebarea cheie pe care doresc să ți-o adresez eu ție este următoarea.

Poți tu să te simți un bărbat independent, în adevăratul sens al cuvântului, în timp ce primești ordine de la o femeie?

În ciuda situației anterioare descrise până acum, de la junglă la castele, la romantism iar apoi la zilele noastre, nu este vorba despre ceea ce crezi tu că ar fi!

Nu sunt un misogin de natura convingerilor tradiționale și religioase care susțin că bărbatul e capul femeii și că se află deasupra acesteia.

Din punct de vedere al normelor sociale, profesionale și administrative, sunt extrem de Ok cu conceptul de egalitate între bărbat și femeie.

Doar că din punct de vedere natural, din punct de vedere al naturii mele ca bărbat, îmi este imposibil să fiu Ok!

De fiecare dată când primeam ordinile în legătură cu lucrurile pe care le aveam de făcut, de la așa zisele femei team leader (până și conceptul e împotriva lor), simțeam cum, literalmente, mi se înmoaie boașele și din mentalitatea mea de bărbat independent care pretindeam că sunt, simțeam cum mă transformăm într-o oaie.

Literalmente, mă simțeam neconfortabil să primesc ordine de la o femeie, în special de la una de vârsta mea.

Iar aici nu era vorba despre probleme din punct de vedere administrativ, referindu-mă la necesitatea mea de a recunoaște cum că femeile care îmi dădeau ordine, erau mai bune ca mine în ceea ce aveam de făcut.

Evident că erau mai bune din moment ce erau de ani buni pe job, iar eu eram pe job doar pe timp de o vară, iar nici interesul nu mi-l dădeam 100% din moment ce nu aveam intenții să rămân.

Nu era vorba despre a recunoaște calitatea superioară a statutului de team leader pe care le aveau acele femei, în comparație cu simplul meu statut de team member pe care îl aveam.

Ci mi se părea inconfortabil să primesc acele ordine pe care le aveam de făcut, de la așa zisele femei team leader.

Primeam mult mai natural exact aceleași ordine pe care le aveam de îndeplinit, de la puținii bărbați team leaderi, pe care îi aveam.

Pur și simplu nu mi se părea natural, psihic și fizic, să primesc ordine de la o femeie de vârsta mea, când puteam să primesc aceleași ordine de la un bărbat în toată firea!

Simțeam că ceva nu bate, ceva nu era la locul lui, subconștient mă simțeam penibil și inconfortabil. Aveam senzația că ceva nu e bine și că nu mă aflam în situația în care doream să fiu.

Mă simțeam, literalmente, inconfortabil.. și simțeam cum bărbăția mea se duce naibii pe apa sâmbetei de fiecare dată când primeam ordine de la o așa zisă femeie ‘team leader’.

Unde vreau să ajung cu toată această narațiune prezentată până în acest moment!

Să schimb lucrurile din punct de vedere administrativ nu aveam cum să o fac, pentru că doar încercând să îi explic managerului cum că, mă simt inconfortabil să primesc ordine de la o femeie de vârsta mea, m-ar fi considerat un misogin și cel mai probabil m-ar fi și concediat.

Pe motiv că într-o țară extrem de iluminată și modern-socializată precum e Anglia, eu încă vin cu idei patriarhale de mult apuse precum aceea că, un bărbat adevărat, atâta timp cât e puternic încleștat în natura lui de a fi un bărbat adevărat, uneori i se pare penibil și extrem de jenant să primească ordine de la o femeie de vârsta lui.

Așa că tot ceea ce îmi rămânea în continuare de făcut, era să părăresc locația.

Atâta timp cât îmi prețuiam cu adevărat acea stare pură, mentală și psihică de a mă consideră pe bună dreptate un bărbat adevărat, în adevăratul sens al cuvântului și puternic încleștat în adevăratele mele valori bărbătești, nu aveam încotro decât să părăsesc locația.

Mai bine fără job decât cu boașele înmuiate și situația jenantă de a mă considera o oaie, de fiecare dată când primesc ordine de la o femeie.

Morala acestei întregi relatări nu este aceea de a submina autoritatea femeilor în joburile pe care le au, ci pur și simplu este vorba despre starea mea psihică și fizică, de a mă consideră un bărbat adevărat.

Și de a fi împăcat cu mine însumi și cu valorile mele bărbărbtești, pe ambele dintre cele două planuri.

Din punct de vedere mental, să fiu împăcat cu mine însumi respectându-mi valorile mele de bază ca bărbat, iar din punct de vedere fizic.. să-mi simt boașeșe tari și puternice și nicidecum să mă simt ca o oaie.

Chiar dacă în urmatorea secțiune a cărții voi povesti despre multiplele situații în care în continuare am făcut lucrurile pe care trebuia să le fac, chiar și în cazul în care nu era în beneficiul meu să le fac, făcând lucrurile respective doar pe termen scurt pentru a îndeplini anumite secțiuni din obiectivele per totale stabilite..

N-am să rămân la acest job doar de dragul banilor atâta timp cât ordinea lucrurilor mentale din mintea mea, în legătură cu valorile și natura mea de a fi un bărbat adevărat, îmi este amenințată.

Poți să faci anumite compromisuri pe termen scurt, cum a fost situația mea de a sta la job atâta timp cât să îmi strâng banii pentru a-mi tipări cărțile scrise.

Însă nu accepta să dai niciodată, pentru nimic altceva, pe termen lung, capacitatea ta de a te simți un bărbat adevărat, liber și independent din punct de vedere mental și fizic.

Indiferent de cât de mulți bani ar fi vorba, și indiferent de câte oricare alte tipuri de beneficii ar fi implicate.

Nu se merită atâta timp cât situația-capcapană în care te aflii, nu îți dă ție voie să te simți cu adevărat, bărbat!

Morala e simplă, mai bine fără job dar simțindu-mă un bărbat liber și independent, decât cu puținii bani de la job pe care îi aveam, însă simțindu-mă castrat.

P.S. Cartea Arta de a deveni bărbat va fi disponibilă cât de curând.. Keep in touch!

Însă în cazul în care vrei să îți faci încălzirea cu vreuna din cărțile mele până atunci.. nu ezita să arunci o privire peste ele! Click pe imaginea de mai jos.

35241116_1830171937041286_4141307582490869760_n

Click pe imagine pentru a descoperi detaliile despre cele trei carti!

Dacă îți place acest articol, nu uita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

Dacă vrei să primești următoarele articole în căsuța ta de Messenger, apasă click pe imaginea de mai jos și scrie-mi pe chat cuvântul ”Abonare”, în acest fel îți voi trimite pe Messenger fiecare nou articol!

MessengerLogoInset-320x320

Click pe imagine si scrie-mi cuvantul ”Abonare” !

 

Comments

comments