Lipsa unui scop in viata. Boala. Depresia. Suicidatia.

Te salut. In articolul de azi vreau sa vorbim despre situatia in care te afli fara nici un scop in viata.

Nervii, frustrarea, disperarea, starile si sentimentele aferente.

Traite pe propria-mi piele nu cu foarte multe zile in urma.

Am terminat Psihologia anul trecut, plecat cu Work & Travel pe vara, toamna avuta libera. Craciunul a trecut cum a trecut, a trecut si Anul Nou, acea perioada in care toti prietenii tai veniti din strainatate acasa, renunta la Romania si se reindreapta inapoi spre locurile lor de munca.

Ramas singur cuc.

Stiam ca in domeniul Psihologiei nu vreau sa practic. Momentan. Urmeaza probabil un master pe viitor.

Asteptam in schimb cu totul alte raspunsuri. Rezultate.

Incep sau nu incep anul acesta – Scoala de Mecanici de Locomotiva. Visul meu din copilarie.

Chiar si in anul de gratie 2018, e inca una dintre acele Scolarizari in care totul e ”strict secret”, nu se stie daca incepe sau nu scoala anul acesta, nici macar cu doua saptamani inainte.

A deveni un mecanic de locomotiva e visul meu din copilarie, stiam 100% ca e prioritatea mea numarul unu. Cu facultatea m-am incurcat intre timp (nu s-a facut Scoala de Mecanici cand terminasem liceul).

Pentru anul acesta aveam doua variante: ori Scoala de Mecanici, ori revin inapoi in strainatate.

Sincer sa fiu, desi Scoala de Mecanici era varianta preferabila, nu-mi parea rau deloc, nici in cazul in care nu se facea decat doar anul viitor, pentru ca planuiam sa merg pe vara cu Work & Travel in State.

Era Win- Win de ambele parti.

Probelma care ma scotea din sarite, psihic si fizic vorbind, era ca deja trecuse o luna intreaga din 2018 (Ianuarie), si eu inca nu stiam ce naiba fac cu viata mea!

Nu puteam nici sa plec in strainatate, pentru ca riscam in orice moment sa fiu chemat la scoala, nu puteam nici sa tot stau acasa asteptand scoala la nesfarsit, si nefacand nimic altceva productiv.

Trecuse Anul Nou, toti prietenii din strainatate s-au intors in tarile de provenienta, prietenii din oras inapoi fiecare, la serviciu, la facultate, doar eu ma aflam ”in plop si plopu-n aer”, in sensul ca desi stiam care-mi sunt cele doua variante, eram tinut in sah la modul cel mai barbar prin lipsa unui raspuns clar, iar presiunea incepea deja sa ajunga la cote maxime.

Cu totii aveau un scop in viata, ocupatie, erau fericiti in munca si vocatia lor, doar eu stateam fara ca sa fac ceva cu viata mea!

Pe partea psihica si psihologica starile erau de-a dreptul cumplite. Disperare la modul cel mai barbar.

Agonie. Nedumerire. Depresie. Frustrare. Neputinta. Lipsa oricarui sens de control in viata.

Anterior ma bateam cu caramida in piept ce evoluat sunt eu, ca stiu care-mi sunt scopurile in viata si stiu ceea ce vreau sa fac.

Si ma radeam sau faceam misto de cei care ”se dadeau peste cap” ca se plictisesc, n-au un scop in viata, nu stiu ce vor sa faca cu timpul si cu viata lor.

Ei, acum traisem, literalmente, in pielea lor, alaturi de o intensitate maxima si plina de detalii.

Era groaznic.

Ideea era ca desi stiam ce vreau sa fac, nu puteam sa o fac. Pentru ca inceputul scolii sau nu, nu depindea de mine. Iar nici raspunsul anticipatoriu nu-l aveam incat sa pot face altceva.

N-am scris o carte despre vocatie si cum anume sa-ti gasesti rostul in viata. Sa nu traiesti asemenea stari precum cele de mai sus.

Un articol scurt si folositor in legatura cu – Cum sa iti gasesti pasiunile tale – il gasesti aici. Un rezumat al cartii – Omul in cautarea sensului vietii – scrisa de catre Viktor Frankl il gasesti aici.

Daca pe plan psihic si psihologic trairile nu erau deloc de-a dreptul roz, pe plan fizic nu mai traisem deloc asemenea stari, precum cele pe care ti le voi descrie tocmai acum.

Datorita confuziei, nedumeririi si lipsei unui sens si a unui scop total in viata omului – organismul, literalmente, poate sa cedeze si sa se imbolnaveasca in urma neputintei de a gasi raspunsuri, la unele intrebari atat de esentiale in viata.

De pe plan mental, frustrarile si supararile s-au extins si la nivel fizic.

M-a apucat din senin, o raceala total necunoscuta pana acum. In sensul ca n-am mai experimentat acel set de simptome vreodata.

Nu m-a durut gatul, nu urechile, nu tusa, n-a fost o raceala obisnuita. In perioada in care ma apucase aceasta ”raceala”, n-a fost deloc una dintre acele perioade ale iernii extrem de friguroase, in care majoritatea oamenilor cedeaza si se imbolnavesc.

Erau gradele pe plus afara.

M-a apucat in schimb o durere de oase incat ma scotea din minti. Nu puteam sta intins pe pat in nici una dintre pozitiile normale de somn (pe spate, lateral sau burta). In oricare dintre cele trei, ma dureau al naibii de mult oasele.

Cotinuu.

Vreo doua zile la rand.

Imi venea sa-mi scot coloana vertebrala din piele, s-o desfac pe bucati si sa-i frec fiecare inel al ei cu o perie de sarma.

Imi imaginam eu ca daca as putea face lucrul acesta, mi-ar trece durerea de spate.

In fine. Am primit un telefon de la Cluj, in doua saptamani se incepe Scoala de Mecanici, iar eu eram trecut pe lista.

Visul meu din copilarie tocmai devenea realitate!

Dupa primirea vestii in urmatoarele 24 de ore imi revenisem complet.

Iti spun sincer, nu era o boala fizica, guturai sau chestii de genul, simptomele fizice se datorau - neputintele mele psihice si disperarii - din urma faptului ca vedeam cum trece timpul al naibii de repede, aflandu-ma la inceput de an, si eram doar eu singurul dintre toti care nu putea s-o ia nicicum pe unul dintre cele doua drumuri care i se aratau in viata.

Morala acestui post!? Cand nu stii ce vrei sa faci in viata, e grav. Si tot la fel de grav e si cand stii ce vrei sa faci, dar nu poti sa o faci.

Nu cu mult timp in urma faceam misto de cei care nu stiau ce vor sa faca cu viata lor, acum am trait in pielea lor si mi-am invatat lectia.

Data viitoare voi incerca sa ajut, in loc sa fac misto.

Viktor Frankl (supravietuitor al lagarului de cocentrare Auschwitz si nu doar), spune ca sensul vietii se descompune in trei directii:

- vocatia si procesul de creatie prin intermediul acesteia,

- experienta de a iubi si de a fi iubit, de a trai importante momente de conexiune alaturi de fiinta iubita,

- capacitatea de a contempla si de a te bucura de arta si de frumosul in viata, pe toate laturile lui.

La mine a fost vorba despre vocatie.

Lipsa acesteia poate duce la disperare. Depresie. Neputinta. Literalmente, exista oameni care au ales sa-si puna capat vietii lor, datorita neputintei lor de a acorda vietii un sens, un scop si o directie.

Iar mai apoi sa materializeze acea directie.

Daca te simti in depresie, daca te simti neputincios, daca esti nefericit in viata din cauza lipsei procesului de a-ti castiga resursele din ceea ce iti place tie (pentru ca inca nu stii ceea ce iti place sau nu poti sa faci ceea ce iti place), te-ai gandit ca toate astea s-ar putea sa fie datorita lipsei unui scop si a unei vocatii in viata?

Care-i scopul tau in viata? Pentru ce traiesti? Care-ti e vocatia din care alegi sa-ti duci existenta!?

Cum ai de gand sa ti-o descoperi!?

Hai sa ne cunoastem mai bine. Vreau raspunsurile tale intr-un comentariu! Care-i scopul tau in viata? Care ti-e vocatia!?

Astept raspunsurile tale mai jos.

 

** Daca ti-a placut acest post, nu uita sa acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea ramane in contact cu viitoarele postari de pe blog.

** Daca crezi ca acest post poate fi folositor prietenilor tai, nu uita sa ii acorzi si un Share.

Comments

comments