Prima parte a călătoriei aici!

Nu știam că poți să iubești în două ore, mai mult decât ai iubit într-o viață întreagă.

Era seară iar noi ne aflam din nou pe peronul gării din Sibiu, pregătiți de experiențele care urmau să vină.

Ne aștepta tot acel tren Regio de Mediaș, cu vagoanele cele vechi neschimbate din anii 80, parcă intenționat dorind să continue atmosfera veche a Sibiului de mai de demult.

Mai mult decât atât, chiar dacă pe timp de zi fusese destul de cald afară, seara temperatura scăzuse în mod simțitor.

Însă surpriza mult mai plăcută, din punct de vedere a simțurilor noastre olfactive, era căldura pornită din interiorul vagonului.

Dădea un miros din acela de vinil și mușama încălzită.. precum în anii de glorie, de odinioară, ai C.F.R.-ului!

Literalmente, se recrea acea senzație de a retrăi o adevărată poveste de dragoste, consumată într-un decor nostalgic, precum compartimentul unui vagon de tren clasic..

În care cel mai adesea, atât bunicii mei cât și bunicii tăi, își trăiau povestea lor de dragoste din perioada interbelică, atunci când sentimentele erau reale și intense.

Îi spusesem să se așeze cu picioarele dea lungul banchetei iar cu capul peste mâna mea pe post de pernă..

Făcându-i aluzie din punct de vedere vizual, la lucrurile care urmează să se întâmple.

Mâna îmi rămăsese peste piciorul stâng, stând într-o poziție normală la geamul compartimentului.

Se așezase precum îmi dorisem, într-un mod confortabil pentru ea. Iar între timp ce trenul ieșea din suburbia Sibiului și se îndrepta spre necunoscutul din noapte, noi doi povesteam despre ideea romantică de a ne muta la Sibiu.

Și de a trăi până la adânci bătrâneți o adevărată poveste de dragoste.

Iar cu gândul acesta adormi în brațele mele, iar eu privii nedumerit la perfectul ce îmi sta în față.

După o oarecare curbură a trenului, lumina lunii i se revărsă pe chip.. era pentru prima dată când o priveam cum doarme.

Defapt, era pentru prima dată când îi priveam trăsăturile feței într-atât de în detaliu!

Încă mă mai întrebăm oare dacă acel context chiar era unul real.. ori era doar mintea mea cea care îmi juca feste.

Priveam frumusețea ce îmi stă în față și nu puteam să cred că eram atât de privilegiat.

În viața mea de scriitor sau poet nu mai trăisem asemenea sentimente autentice, precum cele de a privi opera de tip arhitecturală, perfectă, ce se afla sub nasul meu!

Însă de la un timp, plăcerea mea de observator al frumuseții feminine, începea să se schimbe într-o oarecare plăcere mult mai dureroasă..

Începea să devină un fel de plăcere de nivel superior. Din aceea masochistă!

Datorită poziției puțin sucite în care stăteam pe banchetă, încât ea să poată sta confortabil în brațele mele, evident că din incapacitatea mea de a mă mișca câtuși de puțin.. durerea la spate începuse să apară.

Ca să nu mai menționez de picioarele-mi total amorțite pe care nu mai le simțeam nicicum acum.

Dacă mă mișcam, câtuși de puțin, având in vedere că ea stătea întinsă cu capul peste picioarele mele, o trezeam.

O priveam cum doarme, o priveam cât de frumoasă e, nu voiam nicidecum să o trezesc.

Adormise acum în miez de noapte, după o zi plină de agitație.

Eram fericit pentru fericirea ei, sufeream eu pentru confortul ei.

Însă durerea din spate și picioarele-mi total amorțite, deveneau acum din ce în ce mai greu de suportat.

Situația începea să devină tot mai apăsătoare, însă în același timp o priveam cum doarme.. cât și liniștea ce i se citea pe față, încât nu voiam nicicum să o trezesc!

Nu voiam să-i întrerup liniștea ce i se citea pe chip pentru nimic în lume, indiferent cât de mare era durerea pe care o simțeam eu.

A naibii durere.. du-te naibii!! Cât de plăcută poți să fii acum.. când în sfârșit ai și tu un rost!

Stăteam în continuare nemișcat și încercam în mintea mea să mă îndepărtez de durerea ce-mi era în trup.

Chinuindu-mă în suferința mea ce-i provoca ei plăcere, în acele momente.. unul dintre gândurile care reușise să mi se strecoare în mintea mea conștientă, mă lovise a naibii de tare în moalele capului.

Precum nu aș fi simțit acea lovitură, nici dacă m-ar fi îmbrățișat un tren în cea mai mare viteză a lui.

Gândul din mintea mea se scria în felul următor:

Într-o poveste de iubire, în cazul în care vrei să lupți pentru fericirea celuilalt, vor exista adesea momente în care, literalmente, vei fi nevoit să.. suferi.

Pentru fericirea celuilalt.

Pentru ca celălalt să se simtă iubit!

Iubirea nu înseamnă doar fericire, de genul acela în care tu și partenerul tău trăiți adevărate momente de bucurie
până la adânci bătrâneți.

Iubirea înseamnă adesea și momente de suferință, în care indiferent cât de grea ar fi suferința, iubirea dacă este reală și adevărată, trebuie să depășească acea suferință.

În acest fel se scrise una dintre cele mai mari filosofii de viață descoperite vreodată din întreaga mea existență de până atunci.

În acest fel se scrisese una dintre cele mai importante definiții ale iubirii trăite pe propria-mi piele.

Iubirea, cea de tip adevărată și autentică.. cere adeseori și suferință!

Ești dispus să faci sacrificiul sau te răzgândești?

Cartea Ultima Muză , se poate achiziționa de aici!

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!

În același timp poți să mă urmărești și pe Instagram!

Comments

comments