Azi am devenit bărbat.
Azi, 19 Septembrie 2017, am devenit bărbat.
Și din punct de vedere mental, nu doar din punct de vedere fizic.
Momentul în care realizasem faptul că devenisem bărbat mă aflase în Anglia.
Era o zi răcoroasă de toamnă în care frigul își făcuse prezența nu doar în aerul ce îmi atingea pielea, ci și în culorile reci care conturau natura.
Terminasem de vizualizat ultimul episod al serialului The Vampire Diaries, serial care îmi ținuse companie pe ultimii 9 ani de zile, începând din clasa a 9-a a liceului până acum la 23 de ani, când terminasem facultatea.
Iar chiar în momentul în care sfârsișem de vizualizat ultimul episod al serialului, îmbrățișând liniștea de după, pur și simplu simțeam că ceva în mine s-a rupt.
Ceva s-a schimbat!
Nu mai eram acel adolescent care tânjea nebunește după iubire și pe care îl îngrija mama și tata, ci acum eram tânărul bărbat care pe parcursul ultimelor trei luni de zile se întreținuse de unul singur, în străinătate, începeam să înfrunt dificultățile vieții.
Eram la muncă în Anglia, muncind pentru a avea ocazia să îmi tipăresc cărțile scrise.
Însă chiar dacă la vârsta de 20 și ceva de ani ar fi trebuit să fiu în armată, precum a fost tatăl meu, se pare că armata nu am mai făcut-o în țară, ci am făcut-o aici în străinătate!
Trezirea în fiecare dimineață la ora 3:20, ieșitul de sub plapuma caldă, deschisul ochilor, spălatul dinților, mâncatul cu forța indiferent că aveai poftă sau nu, și ieșitul în frig în stația de autobus pentru a merge la locul de muncă, erau activitățile mele zilnice!
Duceam o bătălie psihică și fizică în fiecare dimineață.
În fiecare dimineață înainte de a-mi deschide ochii și de a mă dezmetici, îmi juram în mintea mea că asta e ultima zi în care mă ridic din patul cald la ora 3 dimineața.
Și tot în fiecare dimineață, după ce mă dezmeticeam în cele din urmă, realizasem faptul că nu a fost chiar atât de greu să fac lucrul acesta.
Să depășesc disconfortul psihic și fizic iar mai apoi să mă îndrept spre locul de muncă.
Motivul care mă dusese la concluzia că am devenit bărbat în acele momente, nu se datora în mod neapărat luptei fizice pe care o aveam de dus.
Ci se datora mai degrabă explicației logice care se ascundea în spatele acelei lupte fizice.
Realizasem faptul că am devenit bărbat, pentru că în sfârșit după trei luni de practicat trezitul de dimineață, eram capabil să îmi dezvolt în mod continuu abilitatea de a face lucrurile pe care trebuie să le fac, chiar și atunci când nu am chef să le fac.
Iar a face lucrurile pe care trebuie să le fac, chiar și atunci când nu am chef să le fac, cu siguranță că mă face un bărbat adevărat, nicidecum un bărbat mediocru.
A face lucrurile pe care trebuie să le faci, chiar și atunci când nu ai chef să le faci, cu siguranță că te face un bărbat adevărat!
Era o bătălie fizică și psihică pe care eram nevoit să o câștig și să o recâștig în fiecare zi!
În fiecare dimineață la ora 3 eram nevoit să ies de sub pătura caldă, cu scopul de a mă îndrepta spre locul de muncă.
Iar farmecul bătăliei era că destinul luptei era în mâinile mele.
Aveam de fiecare dată oportunitatea ca în loc să mă ridic din pat, să dau la modul cel mai simplu un telefon la muncă și să spun – I am sory, I am sick today..
Precum o făceau prea bine toți ceilalți colegi în diminețile în care nu erau capabili să depășească disconfortul fizic de a se ridica din pat, pentru a veni la muncă.
Pe parcursul verii am fost printre singurii, cei care nu au sunat măcar o dată la locul de muncă la ora trei dimineața să spună – I am sory, I am sick today.
Pentru că toate diminețile m-au regăsit victorios.
Încă odată, după cum îți spuneam, mai mult decât războiul fizic, cel de a te ridica de fiecare dată la ora trei dimineața de sub pătura caldă, era razboul psihic pe care trebuia să îl dau în mintea ta.
Dacă îmi doresc să fiu și azi un bărbat de o calitate superioară precum am fost și ieri, atunci se pare că voi fi nevoit să fac și azi, lucrurile pe care trebuie să le fac.
Chiar dacă nu am chef să fac acele lucruri.
Însă chiar dacă pentru moment câștigasem bătălia de a mă ridica din pat și de a mă îndrepta spre locul de muncă, adevăratul război era câștigat doar pe jumătate.
Pentru că la muncă începea o nouă bătălie, că tot pomeneam de armată – multă ordine și disciplină!
Indiferent în ce stare te aflai, somnoros sau nu, amețit sau nu, leneș sau nu, odată ce ajungeam pe podelele de la Starbucks din Aeroportul Internațional Stansted – Londra, eram nevoit să mă ajustez stării și realității fizice de acolo.
La ora 5 dimineața, orele de business în plin sezon de vară pe lunile Iulie-August, aeroportul era plin plinuț de nu aveai loc să arunci nici măcar un ac de pin.
Iar cafeneaua era plină și ea la rândul ei, pentru că datorită numelui (Starbucks), cât și datorită celorlalte opțiuni din aeroport, era cea mai dorită de călători.
Duceam un război fizic intens, ori la încălzit sandwich-uri pe bandă rulantă, ori la făcut cafele pe bandă rulantă, ori la curățat mesele și podele non-stop, pentru că de fiecare dată aveai ceva de curățat având învedere că era plină ochi cafeneaua.
Când băgai câte cinci sandwich-uri în aparatul de încălzit și observai că mai ai încă cinci sandwich-uri pe masă, încă vreo 20 de persoane care stau la rând la casă să îți aducă alte sandwich-uri, iar pe lângă acel aparat mai aveai încă unul de mânuit..
Iar după momentele în care sandwich-urile erau gata, trebuia să mergi la capătul barului să strigi numele clienților, așteptându-te să găsești persoana potrivită dintr-o duzină de 20 și ceva de persoane care așteptau, îți trebuia o grămadă de tărie psihică și fizică încât să nu cedezi din cauza nervilor și a frustrării!
Să te abții, să nu îți bagi piciorul în ea de muncă, sau să izbucnești în plâns în debaraua din spate.
În fiecare dimineață, înainte de a păși pe podelele cafenelei de la Starbucks, trebuia să îmi promit mie însumi că voi duce la bun sfârșit și bătălia zilei de astăzi!
Că indiferent cât de mare ar fi presiunea nu voi ceda, voi continua lucrul în echipa în așa fel încât toți ceilalți colegi din echipă (de la case, de la bar sau de pe podele) să se poată baza pe mine iar cafeneaua să funcționeze la capacitatea ei maximă.
În fiecare dimineață eram nevoit să îmi promit mie însumi că și astăzi voi face lucrurile pe care trebuie să le fac, indiferent că am chef sau nu, să fac lucrurile respective.
Pentru că această realitate nu doar că mă făcea să fiu un bărbat adevărat, însă îmi oferea șansa să îmi duc obiectivul pentru care am venit în străinătate, la bun sfârșit.
Doar trezindu-mă în fiecare dimineață și înfruntând războiul fizic de la orele de vârf, aveam ocazia să strâng banii necesari pentru a-mi tipări cărțile scrise!
Așa că dintre oportunitatea de a merge acasă pentru a petrece o vară cât se poate de liniștită, în care nimeni nu mă stresa deloc, fără ca nimic interesant și intrigant să se fi întâmplat, am ales să rămân în acest război psihic și fizic de a munci în fiecare dimineață la orele de vârf, pe podelele cafenelei de la Starbuks.
Sau mai bine spus, în cazul în care îmi doream să îmi văd cărțile tipărite, realizasem faptul că eram nevoit să fac lucrurile pe care trebuia să le fac, chiar și atunci când nu aveam chef să le fac.
Fă de fiecare dată lucrurile pe care trebuie să le faci, pentru că asta te face un bărbat adevărat!
** Click pe imaginea de mai jos pentru detaliile cărții <Arta de a deveni bărbat!>
** Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea rămâne în contact cu viitoarele articole de pe blog!
