Ultima Muză

Update: Am adăugat şi modalitatea de plată prin PayPal, detaliile la final.

** Achiziţionând această carte, ai 50% reducere pentru primele mele două cărți: Convingerile oamenilor de succes şi Filosofia Banilor, cât şi 50% reducere pentru oricare dintre cărţile mele viitoare.

Ultima Muză este cea de-a treia carte scrisă, în care am cuprins experiențele mele din ultimul an de facultate, alături de una dintre cele mai importante muze avute vreodată până acum.

Cartea e plină de experiențe, revelații, conștientizări, călătorii, și vreo câteva poezii de o calitate net superioară, când vine vorba de activitatea mea poetică prestată de până acum. Diavoliță și Ispita, fiind doar două dintre acestea.

Ultimul meu an de facultate a fost anul în care am iubit cel mai mult, am experimentat cel mai mult, am scris cel mai mult, și am călătorit cel mai mult.

Iar vreo câteva dintre multiplele mele călătorii, am avut privilegiul să le fac alături de compania Muzei.

Pe cuprinsul cărții ai șansa să pășești într-un mod atât de adânc în viața unui poet, să-i descoperi gândurile, aspirațiile, ceea ce râvnește el cel mai mult pe plan mental și fizic de la femeile cu care se înconjoară. Sau de la femeia lui ideală, care înseamnă totul pentru el.

Ai ocazia să-mi descoperi viața poetică, ai ocazia să-mi citești experiențele de călătorie, ai ocazia să deslușești înțelesul celor mai bune poezii ale mele de până acum, fiind explicate vers cu vers pe cuprinsul cărții.

Practic ai ocazia să intri în mintea unui poet și să descoperi lucrurile după care el tânjește.

Dar mai mult decât atât, în urmă călătoriei alături de Muză la Sibiu, ai ocazia să descoperi una dintre cele mai importante revelații ale mele când vine vorba de dragoste, iubire și inspirație.

Cum se traduce dragostea și care sunt costurile ei pe care trebuie să fii dispus să le plăteșți, în cazul în care-ți dorești și tu o astfel de poveste dragoste în viața ta.

Sau spus cu alte cuvinte, una dintre cele mai importante definiții ale dragostei, alături de o mare doză de inspirație, trăită pe propria-mi piele și explicată în detaliu pentru tine.

Penetrează viața plină de ambiguitate și inspirație a poetului.. și descoperă ceea ce-și dorește el cu adevărat de la viață, de la inspirație, de la femei, de la artistic.

Cartea se întinde pe un număr de peste 150 de pagini, iar în continuare voi da câteva exemple atât din experiențele trăite alături de Muză, cât și câteva din revelațiile scrise în urmă acestora.

Iar apoi te voi lăsa pe tine să decizi dacă pe bună dreptate, cartea Ultima Muză, îți va merita ție compania ta îndeaproape ori nu.

Aruncă o privire peste următoarele secțiuni gratuite din carte:


E oare greșit? E un lucru rău în a fi un manipulator? Poate chiar egoist? Să te folosești de tehnici de seducție și de persuasiune, pentru a-ți cuceri tocmai viitoarea soție?

Este oare un lucru rău să te folosești de orice modalitate posibilă să aduci acel suflet drag ție, de partea ta, întocmai pentru că îl iubești mai mult decât te iubești pe tine însuți și ai face orice să îi aduci zâmbetul pe buze?

Pentru simplu motiv că.. asta te face fericit?

Pentru că asta dă sens vieții tale!?

Nu cred.

Pentru că sunt destul de sigur pe mine, că viața mea a început să capete un alt sens atunci când ai apărut tu.

Si nu cred că vreo metodă poate să fie catalogată a fi bună sau rea, atâta timp cât metoda respectivă își are un scop bine definit.

Orice metodă e bună dacă păstrează acel suflet drag ție, la locul potrivit.

Pentru bun început, draga mea Muză, am să încep cu o glumă.. am să îți spun în felul urmator:

Mă crezi că pot să te fac cea mai iubită, invidiată și fericită femeie din România?

Muza: Asta e o glumă, nu? Mă așteptăm la ceva mai mult de la tine.

E pe bune. Ar fi sunat prea.. 'dintr-o dată' dacă îți spuneam din prima. Așa prin intermediul unei glume.. se digeră mult mai ușor.

(Tot eu).. Mă crezi că ai putea fi pasiunea mea numărul unu?

Muza: Cum vine asta?

Sa te fotografiez, să îți surprind frumusețea. Să călătorim și să vedem lumea împreună. Să te menționez în toate cărțile mele și să mă laud cu tine peste tot.

Să te prezint necunoscuților pe tine însuți mai întâi, înainte de a mă prezenta pe mine.

Ma crezi că te-aș putea face, literalmente, cea mai iubită, invidiată și fericită femeie din România?

Muza: Poate că ai putea să faci asta.. poate că nu.. oare chiar ai putea!?

Stii sentimentul acela când regina intră în încăperea principală, iar toți cei din jur îi fac cale liberă și îi arată respect?

Muza: Da, îl știu.

As putea să fac asta pentru tine.

Cand intri într-o cafenea pe centru, lumea să te recunoască. Când intri în sala de teatru, lumea să îți zâmbească. Să vorbească numai lucruri bune despre tine.

Lumea să îți arate respect și să te considere cea mai norocoasă femeie din România. Să te considere o prezență divină!

(M.. mă crezi că te-aș putea face cea mai iubită, invidiată și fericită femeie din România?)

Eram studenți în anul doi de facultate. Ea la zi iar eu la distanță.

Ca și un mare Don Juan care eram, le scrisesem 'Bună' mai multor colege de facultate, ca să vedeți și voi cum decurge adevărata seducție în zilele noastre..

Iar Muza era una dintre tipele care din fericire, mi-a raspuns.

Timidă, gingașă în conversații și fotografii, cu adevărat inocentă.

Inițial, erau vreo 5-6 tipe cărora le-am scris. La o săptămâna distanță vorbeam cu vreo 2-3 dintre ele.

Dupa ceva vreme nu mai vorbeam cu nici una.

Începusem să o cunosc pe Miriam, inconștient fiind că din acel moment, cursul vieții mele urma să ia o turnură intrigantă.

Era o seară rece de Februarie, atât de rece încât eram certat cu gerul. Pentru faptul că îi îmbălsăma obrajii ei atât de fini cu frigul ăla năprasnic de afară.

Ne văzusem la Wine O'Clock, avea Ovidiu Oltean un seminariu gratuit despre cum să îți învingi temerile față de vorbitul în public.

Iar când îi venise ei rândul să vorbească în public, aflasem eu, că și ea își dorea să devină un bun psiholog ca și mine. Să ajute cât mai multă lume.

Eu menționasem că vreau să devin scriitor, urma să aflu însă puțin mai încolo.. că dădusem nas în nas cu inspirația .

Ceea ce îmi doream eu se intersecta cu ceea ce își dorea ea. Să ajute cât mai multă lume.. prin inspirația pe care mi-o oferea mie să scriu rândurile acestei cărți!

Dupa seminarul de la Wine O'clock, mutasem subiectul de discuție la Bricks, localul cu terasă de pe malul Someșului.

Iar începând chiar din acele momente rămase puțin intrigată când pusesem vina asupra ei.. pentru toate scenariile îndrăznețe care se conturau în mintea mea.

A rămas puțin nedumerită și pentru faptul că picase tot ea de acord, că după întâlnirea din seara respectivă urma să vină o alta.

Odată trași pe dreapta și cu vederea orașului în fața noastră, îi spuneam că are două variante pentru a ajunge pe bancheta din spate: să vină de bună voie sau să o iau pe sus.

Protestase ea puțin așa, pentru respectul ei de a fi femeie. Însă era clar și pentru ea că tot pe bancheta din spate urma să ajungă.

Remarcasem amândoi cât de frumos se vede orașul, apropiindu-mă cu mult interes de ea și geamul de pe partea ei. Cu motivul de a privi orașul împreună..

Defapt.. motivul pentru care mă apropiasem de geam, era evident dorința de a mă apropia de ea.

Îi accesasem obrazul drept, dea dreptul hotărât, cu buzele mele neastâmpărate.

Până să se dezmeticească din șmecheria creată, eram deja așezat cu capul în poala ei, ciudat era faptul că mă simțeam mai confortabil ca oricând.

Zici că piciorul ei stâng era mulat perfect după forma gâtului meu, știți voi.. pernele acelea moi care se mulează perfect aproape după orice formă.

Și uite așa în loc să mă aflu întins pe canapea, mă aflam întins peste picioarele ei elegante.

Așa ar trebuie să se facă psihoterapie! Canapelele sunt demodate.

Mă ridic, încerc să o sărut, nu mă vrea. De ce nu mă vrea, mă întrebam eu intrigat?

Stăteam față în față privindo în ochi pentru 3-4-5 secunde, chiar dacă nici unul din noi nu se mușcase de buze, chimia dintre noi era simțită pe nesimțite.

Eram sigur pe propriul instict, știam că e un moment potrivit pentru sărut, mă apropiasem încet și sigur.. doar că.. mă respinse.

Dragă pick-up artistule Style, să te fut în aripă!

Tu spuneai că dacă o tipă te privește în ochi pentru câteva secunde la rând, e un semn de interes, poți să desfasori sărutul cu multă încredere în tine.

Încredere avusem, doar că nu avusem și sărutul.

Mă întorc eu pentru moment din nou peste picioarele ei calde și confortabile, făcându-mă până la urmă chiar și mai confortabil decât înainte, în semn de protest că nu primisem ceea ce îmi doream.

De data aceasta, mâna ei dreaptă se coborâse pe pietul meu, jucându-se cu mâna mea.. făcând în ciuda chimiei și atracției dintre noi doi.

Nu odată își lăsase capul pe spate expunandu-și la înaintare gâtul ei în tot farmecul lui, și nu odată degetele mele nu rezistasera tentației de a-l atinge.

De fiecare dată îmi remarcă să nu mai fac lucrul acesta, și tot de fiecare dată își lăsă capul pe spate din nou.

O mușcasem de sâni printre altele, chair dacă prin tricou, tot nu se așteptase la așa reacție din partea mea. Adevărul era că nici încotro nu avea.

Ce era să facă, să proteseze și să se dea jos din mașină.. în ploaie!?

Actiunea prin care mă ridicasem de pe picioarele ei și mă apropiasem de ea, o făcusem automatizat, poate chiar din instinct.

Lucrul important era că mă aflam din nou față în față cu ea, privindu-ne în ochi.. însă și cu o mai mare intensitate de această dată decât înainte.

Îi adusesem aminte de melodia pe care i-o trimisesem acum câteva săptămâni, Breath into me, pronunțând intens, deși în șoaptă, acel vers cheie.

Taste my breath, do you like it?

Din instinct izbucnise sărutul, ea începea să se topească, mie începeau să mi se activeze toți neuronii.. din cap.

Inceet.. și cu mult sentiment, așa era sărutul ei.

Postasem pe Facebook un thumberline în care doi protagoniști îmbrăcați în stil business, el o pălmuiește pe ea peste fund, iar ea arată mai apoi o intensă urmă de plăcere, prin faptul că se mușca-se de buze.

Nu la mult timp intervenise Muza, spunându-mi că nu îi vine să creadă că am postat așa ceva.

Îi explicasem că știu cine sunt, știu ce vreau, iar dacă simt nevoia să dau liber exprimării personalității mele, nu îmi voi crea energii negative care să îmi mustre conștiința mai apoi, că nu am făcut lucrurile pe care voiam să le fac.

Doar de grijă unora și altora în legătură cu ce vor crede și ce vor spune ei despre mine.

Tot ea menționase mai apoi, că e de apreciat faptul că sunt sigur pe mine și chiar direct în ceea ce vreau să fac.

O întrebasem mai apoi dacă e de acord cu acel gest de afecțiune?

Cu palmuitul femeilor peste fund.. iar în toată sfințenia ei îmi spuse că nu consideră acel comportament a fi un gest de afecțiune, ci mai degrabă a fi un lucru agresiv.

Deși se înțelege de la sine că tocmai din presupusa agresivitate a gestului, se creează și acea plăcere pe care multe femei nu o recunosc în viața lor, că ar putea fi o sursă de.. plăcere.

Însă chiar dacă gestul în sine stă la bază pe un fond de agresivitate, acestui gest îi pot fi atribuite doze mari și pline de afecțiune.

Prin faptul că îi spusesem Muzei că i-aș teroriza fundul non-stop, această declarație pentru ea nu trebuie privită în nici un fel altcumva decât ca și un mare.. mare compliment pe care îl oferisem la adresa ei.

Pur și simplu îmi place fundul ei. Sunt de părere că are un fund ideal!

Iar pe lângă asta, cel mai drăguț mod de a îi spune unei femei că ceea ce a făcut, nu a făcut bine.. sau că a fost într-un fel sau altul nepoliticoasă la adresa bărbatului.. este gestul de a o lăsa întocmai pe ea să știe că urmează să fie pedepsită într-un mod creativ.. ce îi va provoca o mare doză de plăcere.

Intuiția mea bărbătească îmi spune că femeile adoră să fie pedepsite în acest mod plăcut pentru ele.

Iar femeile care nu recunosc lucrul acesta, ori nu au experimentat încă gestul de afecțiune în sine, ori principiile lor morale nu le dau voie să experimenteze situația în sinea ei.

Iar bărbații care îți vor spune că a pălmui o femeie peste fund este un lucru rău, un lucru agresiv și lipsit de respect față de femeie, aceia nu sunt bărbați.

Sunt doar niște simple femei cu testicule și penis și nimic mai mult.

Revenind însă la momentul de discuție dintre mine și Muză, legat de gestul de afecțiune în sine, îi spusese-m că în intenția și dorința mea de a îi teroriza fundul non-stop, este unul dintre cele mai autentice complimente pe care ar fi putut să i le facă un bărbat vreodată.

Pe bună dreptate, chiar ar trebui să se simtă complimentata pentru faptul că are un fund ideal.

Iar legat de ideea de a pălmui în general, îi spusese-m că singura locație în care o voi pălmui vreodată.. este doar peste fund și nimic mai mult ;)

Călătoream cu trenul amândoi. Eu spre Zalău, iar ea spre Baia Mare. În veșnicul ei Maramureș.

La început, ne așezasem față în față, că și un veritabil cuplu ce era de mult timp împreună, precum păream pentru oamenii din jur.

Printre alte subiecte de discuție, ne pusesem la citit amândoi.

Eu cu o carte dea lui Radu F. Constantinescu în mână, iar ea citea de pe telefon.

Până când de la un timp i se descărcase bateria, iar apoi îmi fură cartea din mână. Ce să vezi, tehnologia din ziua de azi.

Însă după cum bine știți voi, cărțile lui Radu F. Constantinescu, precum Ultimul Început, în cazul de față, lăsate pe mâna femeii.. poate crea adevărate momente de tensiune sexuală..

La început când îi împrumutasem cartea, nu realizasem defapt, ceea ce-i dădeam pe mână.

Trecusem de Dej iar acum trenul mergea șerpuit pe Malul Someșului, șirul de copaci ce despărțeau calea ferată de rău, își înălțau crengile primăvăratice încă neînmugurite în sus, iar soarele de după-amiază strălucea puternic în undele de apă ale răului de munte.

Captivat de peisaj fiind acum, într-o secundă îmi mutasem privirea de la fereastră asupra ei.

Privind-o în toată splendoarea-i feminină ce-i ținea companie.

Într-o cămașă albastră de tip business cu gulerul ușor descheiat, surprinsesem exact acel moment când se mușcase atât de lent de buza superioară.. și își mută piciorul drept peste piciorul stâng.. semn că totuși ceva acolo jos se întâmplase datorită celor citite în carte.

Am rămas cu ochii mari și gură așa puțin întredeschisă.. semn de uimire la cele surprinse.

Inconștient, menținând pentru încă o fracțiune de secundă, poziția respectivă.

Între timp ce tocmai devenise conștientă și ea.. de cele surprinse din partea mea, fusese unul dintre acele momente superbe în care ai ocazia să surprinzi prezența feminină în toată splendoarea ei.

Iar partea mult mai interesantă în care observase ceea ce observase-m și eu, se pare că doar acum urmează.

Cu buza-i inferioară încă lipită de dinți, de la gestul în care se mușcase, iar piciorul drept ce și-l mișcă încet, brusc devenint acum o stâncă, rămas în aer.. i se tăie răsuflarea și începeau să i se îmbujoreze obrajii între timp ce mă privi în ochi.

Era conștientă că eram conștient.. de limbajul trupului și având în vedere că și ea știa să citească limbajul trupului, devenise de-a dreptul rușinată acum de cele surprinse din partea mea.

O întrebasem despre ce era vorba în carte, iar apoi cu unul dintre cele mai ideale zâmbete surprinse la ea vreodată, îmi spusese că nu e treaba mea :)

Urmând că în cele din urmă tot ea să dea vină pe mine, asupra faptului că o privisem pe ascuns.

Însă lucrul acesta nu fusese o problemă, întocmai eu eram cel care își păstrase intenționat privirea asupra ei, pentru a-i da ocazia să mă vadă că o privesc.

Se scoase în mod elegant spunându-mi că va lua privirea mea în cele din urmă, ca pe o formă de compliment la adresa ei.

Iar eu îi spusesem că sunt tipul de bărbat care atunci când găsește ceva ce merită privit, îmi mențin privirea și plăcerea într-un mod intenționat la frumosul ce îmi stă în față.

Nicidecum fiindu-mi cunoscută rușinea de a-mi muta privirea în altă parte.

E mult mai atractiv și mai masculin ca bărbat, să fii surprins, în momentele în care privești intenționat o femeie frumoasă, ce îți stă în față..

Decât să fii surprins întocmai în momentul în care îți muți privirea în altă parte, fiind evidentă treaba că trăgeai cu ochiul oricum.

Defapt el urmărește ceva.. Nu poate să te facă fericită, doar așa.. în mod gratuit!

De obicei când oamenii se oferă să îți dea ceva, se așteaptă să primească altceva la schimb.

Chiar dacă te întreabă la modul cel mai sincer: Cum pot să te fac fericită? Tu păstrează în continuare o doză de scepticism.

O întrebasem în cele mai recente momente ale relației noastre, cum aș putea să o fac fericită?

Pentru că îmi dădusem seama că încet, încet, entuziasmat fiind de scopurile noastre viitoare comune, deviasem de la subiect.

Începusem să cer unele lucruri, în loc să rămân în continuare concentrat pe subiect; subiectul fiind acela de a oferi persoanei de lângă mine, exact acele lucruri pe care le cerusem eu.

Iar conștientizând aceste lucruri, pur și simplu, prin cea mai sinceră manieră posibilă, o întrebasem pe Muză următoarele cuvinte:

Scribul: Cum pot să te fac fericită?

Muza: Ce ceri la schimb?

Vedeți voi, Muza nu e deloc o femeie obișnuită, nu duce deloc lipsă de inteligență sau de capacitatea instinctivă de a citi oamenii.

Probabil că și Facultatea de Psihologie, pe care la rândul ei o urmează, își spune cuvântul.. mai exact ascuțindu-i abilitatea de a simți oamenii.

Bună întrebare, mă gândisem eu în mintea mea. O mișcare total neașteptată, verbalizasem cu cuvintele mele.

Mă bucur că mi-ai adresat acesta întrebare, pentru că îmi dai șansa să îți ofer un răspuns.

Dacă îți spun că îmi doresc cu adevărat să te fac fericită, să nu mă crezi pe cuvânt, pentru că cel mai adesea îmi doresc ceva la schimb.

Prin intenția mea de a te face pe tine fericită, s-ar putea să devin și eu fericit!

Inevitabil, puteam să devin și eu fericit la rândul meu, în încercarea mea de a o face pe ea fericită, iar aceasta este sigur o dovadă de egoism!

Vorba aceea.. cea mai arzătoare dorință a unui bărbat este să satisfacă femeia.

Însă în dorința arzătoare a bărbatului de a satisface femeia, s-ar putea să găsească și fericirea!

Prin faptul că te-aș face pe tine fericită, s-ar putea să îmi fac și mie zilele mai senine și mai însorite.

Datorită acelei raze albe și strălucitoare din zâmbetul tău.

Prin faptul că te-aș face pe tine fericită, s-ar putea să îți dăruiesc propria mea fericire, ție.

Iar asta sigur e din nou vreun interes ascuns, nu e ceea ce pare.

Prin faptul că te-aș face pe tine fericită, s-ar putea să îmi doresc inspirație de la tine. Inspirație pe care doar tu poți să mi-o oferi.

Iar asta e din nou o dovadă că eu am alte interese defapt, și nu e 100% vorba despre intenția mea de a te face pe tine fericită.

Desigur, sunt enorm de multe riscurile ce se ascund în spatele ipotezei de a-mi deveni Muză!

S-ar putea să te transform într-una din acele femei care va rămâne în viață pentru totdeauna. Prin prisma tuturor operelor mele artistice, așa precum doar un artist poate să facă cu Muza lui!

Dar asta e din nou o dovadă că eu urmăresc cu totul altceva, nu neapărat intenția de a te face pe tine fericită.

Dacă îți spune că vrea să te facă fericită, să nu îl crezi.. s-ar putea să aibă o grămadă de alte intenții, prin care te-ar contura pe tine într-o manieră unică în viața lui..

Toate astea pe lângă sincera lui dorință de a te face pe tine.. fericită.

Pentru că făcând lucrul acesta, tu ai deveni fericirea lui.

Dacă îți spune că vrea să te facă fericită, să nu îl crezi.. s-ar putea să devină și el fericit între timp ce face lucrul acesta.

Lumea asta în care trăim, e cea mai mare hoață! Îți fură ultima picătură de profunzime și de autenticitate.

Într-o lume plină de stimuli, în care itemii de informație te bombardează din orice direcție și devii haotic în a alege ce e benefic pentru tine și ce nu.. poetul pur și simplu moare și râvnește după.. autenticitate.

Să porți conversații pline de profunzime alături de el, să te simtă conectat la mintea lui și să fie convins că îl asculți cu adevărat legat de ceea ce are de zis, aceasta este o comoară de aur din punct de vedere mental, pentru poet.

Sunt bărbat. Și pe deasupra, sunt unul complicat. Ce naiba, sunt artist!

Când comunic, comunic. Nu fac alte lucruri. Când creez, sunt în lumea mea, nimic din exterior nu mai există.

Când fac dragoste, poți să fii sigur că sunt acolo fizic, dar mai ales psihic..

Pentru moment, nimic altceva nu mai contează.

Însă în toate aceste aspecte menționate anterior, se regăsește un singur lucru comun.

Dorința intensă după autenticitate. Profunzime. Conexiune totală cu acțiunea asupra căreia îmi acord atenția în prezent.

Revenind la comunicare și la situația poetului din ziua de azi, aceasta nu este deloc una roz. Având în vedere natura poetului și realitatea existentă.

Poetul își dorește de la Muză să o simtă cât mai adesea.. conectată la ideile și imaginile lui interioare.

De fiecare dată poetul își va prelua o mare doză de inspirație și o mare doză de idei artistice.. din conversațiile pe care le poartă alături de Muza lui, el se va simți, literalmente, în rai!

Dar conversațiile din ziua de azi, tind spre o calitate superioară, din ce în ce mai puțin. Doar conversații nu mai par a fi.

Motiv pentru care și poetul râvnește atât de mult după acea autenticitate din discuții, când Muza e acolo doar pentru el și nu e distrasă de nimic altceva.

Se formează o bulă care îi cuprinde pe cei doi, iar acele momente de sincronizare mentală dintre ei, sunt mai puternice chiar și decât orgasmul.

Când faci dragoste, pe bună dreptate, stimulii îi simți fizic. Însă adevărata recompensă tot în creier se întâmplă.

Pentru că orice plăcere fizică din exterior, se traduce în creier prin intermediul unor neurotransmițători (serotonina-starea de bine; dopamina-anticiparea recompensei, adică a sexului; oxitocina-momentele intense de dragoste și maximă afecțiune).

Ori dacă treci direct la momentele de intensă conexiune mentală, practic o iei pe scurtătură, mergi direct la sursă.

Iar acum, revenind din nou la lucruri generale, bărbatul prin construcția sa biologică e obișnuit să facă câte un singur lucru odată.

Multitaskingul e mult mai potrivit femeilor.

Iar dacă bărbatului îi place să facă câte un singur lucru odată, în cazul în care acesta mai e și poet, îi place să facă acel lucru bine!

La un nivel înalt și de o calitate plină de profunzime.

Sunt poet. Sufăr după autenticitate. Îmi doresc comunicare din aceea profundă.

Motiv și pentru care în momentele în care aleg să comunic, aleg să comunic, fără să mai fac și altceva.

Dar să începem cu prima dintre ele, să călătorim la Vatra Dornei!

Când eram un copil mic, tatăl meu obișnuia să mă ia cu el, călătorind cu trenul împreună prin toată țara.

De acolo m-am și ales cu pasiunea de a călători.

Acum, la final de studenție în pragul de a deveni adult fiind, am început să călătoresc pentru copilul din ființa Muzei.

Așa că alături de două cafele fierbinți luate la pachet în mână, încă de bună dimineață părăsisem Gara Centrală din Cluj.

Era noros afară, iar deasupra Clujului părea a fi încă o altă zi mohorâtă de la capăt de iarnă.

Când trecusem de Beclean pe Someș, observasem dungi albe în forme paralele, ce urmăreau șinele de tren care își croiau drum, încet, înspre munte. Ocolind satele dimprejur, sau trecând direct prin mijlocul acestora.

La Ilva Mică, deja treaba devenise clară, urma să ne bucurăm de zăpadă.

Chiar după Măgura Ilvei, știam, literalmente, că urmează acea zonă spectaculoasă în care treci de prima creastă a Carpaților, îndreptându-te spre Bucovina.

Totuși, nu aș fi preconizat că urma să îmi fie tăiată răsuflarea a nu-știu-câtă-oară, revizitând acest traseu.

Era vorba de uimirea și surprinderea pe care le trăiam acum, privind peisajele prin ochii ei, prin ochii Muzei.. Privind la muntele și sălbăticia ce ne încântau privirea.

Zăpada era de-a dreptul generoasă, atât la sol cât și cea care ne cădea prin fulgi pe față, iar noi doi uimiți fiind de cele văzute.. n-am mai rezistat la geam fără ca să nu-l deschidem până jos.

Iar din momentul în care deschisesem geamul și tot aerul acela rece și învigorator de munte ne atinseseră fețele, pășisem acum într-o cu totul altă lume.

Respirația rece și tare de munte, fulgii rebeli care ni se topeau pe frunte, tunelele prin care treceam cu trenul, vârfurile brazilor celor drepți și înalți peste care treceam pe viaducte alături golul din stomac din momentele în care priveam în jos..

Ne-au făcut să experimentăm poate chiar și pentru o clipă, adevărata fericire și sensul unei vieți întregi de om, trăite pe pământ.

Cumulate într-un singur moment!

Ajunsesem și în Vatra Dornei, încă fulguia încet iar noi pășisem acum pe peronul gării din centrul orașului.

Trecusem podul peste răul din centru și ne lăsam acum pierduți pe străzile înșiruite printre casele de pe deal, ce se încăpățânau să urce tot mai sus pe versantul sudic al Dornei.

Și din întâmplare descoperisem Parcul Central, n-am nici o idee cum arată parcul pe timp de vară pentru că nu-l vizitasem niciodată, însă tot ceea ce puteam remarca era că, înveștmântat acum în acea zăpadă albă și pură, părea un loc de poveste desprins de realitatea de zi cu zi.

Părea o bulă de aer în care eu și Muza pășisem încet, îndreptându-ne entuziasmați spre propria noastră sursă de fericire eternă.

Descoperisem în parc Catedrala Ortodoxă Vatra Dornei, iar apoi fotografiasem acel foișor din mijlocul parcului, sculptat în lemn, fiind de o arhitectură originală-bucovineană, cum bine ți-ai dat seama că doar în Bucovina ai să găsești.

Fulgii de nea începuseră să cadă din nou într-o manieră rebelă, motiv pentru care Muza își deschisese umbrela.

Îi luasem umbrela din mână, o cuprinsem pe la mijloc iar atât de sincronizați unul cu celălalt, descopeream în continuare părțile nebănuite ale neștiutului parc central.

Mă oprii dintr-o dată și cu degetul îi arătasem Muzei o veveriță ce tocmai coborâse din copac.

Stăteam nemișcați ca doi copii pentru o clipă, în intenția noastră de a nu speria veverița cea maronie și cu coada stufoasă.

Între timp ce Muza se lăsă distrasă de frumsetea veveritei, mă lăsai și eu distras de frumusețea ei..

Îi furasem un scurt sărut de pe obrazul ei rece din partea stângă.. Simulă surprinsă, atât de lent, gestul de a-mi returna o palmă înapoi peste obraz, doar cu scopul de a fi chit.

Iar mai apoi exclamă atât de ușor și în glumă: Heii.. n-a fost corect!

Lăsând acum parcul la o parte, devenisem din ce în ce mai uzi la picioare, motiv și pentru care cafeneaua de la capătul parcului ne prinsese atât de bine.

Defapt.. era de-a dreptul o întreagă pensiune, doar că la parter era o cafenea de tip rustic și se numea Cafe du Parc.

Sosiseră și ciocolățile noastre calzi, încă aburinde, canapeaua era extrem de confortabilă, șemineul era și el pornit spre deliciul nostru.

Mă așezasem lângă ea între timp ce se cuibări atât de bine lângă mine, și priveam acum prin geamul cu tejghele din lemn, la farmecul și frumusețea fulgilor ce cădeau din cer atât de alene, și cât de grațios atingeau pământul.

Pentru moment am fi putut jura amândoi că nu suntem în Martie, ci tocmai în ajun de Crăciun.

Iar ghici ce..!? Nu urma să vină orice fel de Crăciun, ci urma să vină cel mai special Crăciun. Urma să vină Crăciunul nostru!

De data aceasta era deja început de Aprilie, cerul de deasupra era senin și de un albastru atât de clar, vremea și căldura de afară aș putea spune că erau ideale.

Era întocmai acea secvență a primăverii în care toate plantele din jur începeau să înflorească, iar verdele acela de Aprilie atât de deschis la culoare, alături de albastrul senin și plin de limpezime de pe cer, parcă ar fi conturat împreună combinația perfectă de a afară încât să îți facă poftă să vizitezi.. Sibiul!

Trenul se urni din loc iar nu după multe minute ne aflam din nou la geamul de pe coridor, respirând aerul proaspăt de Aprilie.

Deslușeam împreună labirintul creat de cele două linii de cale ferată, atunci când formau curbe de-a dreptul amețitoare, în momentele în care urcam Dealul Feleacului.

Luasem o scurtă pauză de cafea din centrul Mediașului unde ne trăsesem răsuflarea pentru câteva momente, între timp ce așteptam să schimbăm trenul de Sibiu..

M-a făcut să realizez că momentul de față ar putea fi unul dintre acele ritualuri ale vieții pe care l-aș repeta și l-aș repeta la nesfârșit.

Era vorba despre acele momente unice în care alături de compania perfectă, Muza în cazul meu, ai șansa să te bucuri de cele mai personalizate ritualuri ale tale în viață.

Precum acela de a-mi savura cafeaua mea preferată, întocmai pe centrul unui oraș pe care acum îl vizitasem ambii dintre noi pentru prima dată.

Încă de dinainte să ne apropiem de Sibiu, ne fură privirea acea priveliște din spatele orașului.

Munții cei înalți și impunători care datorită piscurilor lor albe pline de zăpadă, dădeau experienței o senzație atât mai împrospătoare, cât și mai contrastantă în același timp, în comparație cu căldura ce se resimțea la geamul trenului.

Iar toată acea panoramă plină de farmec din spatele Sibiului, căpăta acum o notă și mai superioară de mister.

Pășind printre clădirile Sibiului, încet-încet ne apropiasem de baza intrării în fosta cetate, actualul centru istoric al orașului.

Era acea stradă din piatră, șerpuită, cu clădiri istorice pe stânga și pe dreapta, pe care urcai ușor venind dinspre gară.

La finalul străzii, printre două clădiri strâmte dădeai tocmai în Piața Sfatului din centrul orașului.

În momentul în care treceai de strâmtoarea celor două clădiri, în cazul în care ți se înfățișa pentru prima dată în fața ochilor priveliștea din centrul cetății, precum era în cazul Muzei.. priveliștea în sinea ei îți tăia răsuflarea..

Dar mai mult decât atât, aveai impresia că intri într-un tărâm de poveste.

Pătrunși acum în centrul orașului, îi capturasem prezența prin câteva fotografii de pe pietonala ce dădea în Piața Sfatului, iar mai apoi ne pierdusem amândoi pe străzile înguste ale centrului istoric.

Literalmente, dacă nu am fi avut pe noi hainele moderne și am fi avut în schimb acele straie de mai de demult, prin atmosfera pe care o resimțeai pășind pe acele străzi ale Sibiului neschimbate de-a lungul zecilor de ani..

Puteam avea pe bună dreptate impresia că nu ne aflăm nicidecum în anul de grație 2017!

Ci defapt.. noi trăiam o reală poveste de dragoste din epoca medievală, unde sentimentele erau intense și se simțeau față în față.

Mai pe seară, uluiți după atât de mult farmec în urma încercării noastre de a ne imagina orașul de mai de demult, începeam să revenim totuși încet-încet, la lumea reală..

Ne așezasem pe una dintre acele bănci romantice din piață, stand îmbrățișați și privind noutățile de pe Instagram.

Ce pot să zic, măcar ne abținuse-m de la Instagram atâta timp cât vizitasem pe bună dreptate, centrul istoric.

În sensul că orașul a fost atât de captivant.. încât am și uitat că noi aveam și telefoanele la noi, și am fi putut face totuși câteva amintiri de neuitat.

Ca norocul că eram tineri amândoi și nu stăteam deloc rău cu memoria, iar pe când vom fi bătrâni, amintirile de nu vor mai fi atât de proaspete în mintea noastră, ne vor aștepta tocmai de pe rândurile acestei cărți..

Pentru a ne aduce aminte de cele trăite împreună!

Era seară iar noi ne aflam din nou pe peronul gării din Sibiu, pregătiți de experiențele care urmau să vină.

Ne aștepta tot acel tren Regio de Mediaș, cu vagoanele cele vechi neschimbate din anii 80, parcă intenționat dorind să continue atmosfera veche a Sibiului de mai de demult.

Mai mult decât atât, chiar dacă pe timp de zi fusese destul de cald afară, seara temperatura scăzuse în mod simțitor.

Însă surpriza mult mai plăcută, din punct de vedere a simțurilor noastre olfactive, era căldura pornită din interiorul vagonului.

Dădea un miros din acela de vinil și mușama încălzită.. precum în anii de glorie, de odinioară, ai C.F.R.-ului!

Literalmente, se recrea acea senzație de a retrăi o adevărată poveste de dragoste, consumată într-un decor nostalgic, precum compartimentul unui vagon de tren clasic..

În care cel mai adesea, atât bunicii mei cât și bunicii tăi, își trăiau povestea lor de dragoste din perioada interbelică, atunci când sentimentele erau reale și intense.

Îi spusesem să se așeze cu picioarele dea lungul banchetei iar cu capul peste mâna mea pe post de pernă..

Făcându-i aluzie din punct de vedere vizual, la lucrurile care urmează să se întâmple.

Mâna îmi rămăsese peste piciorul stâng, stând într-o poziție normală la geamul compartimentului.

Se așezase precum îmi dorisem, într-un mod confortabil pentru ea. Iar între timp ce trenul ieșea din suburbia Sibiului și se îndrepta spre necunoscutul din noapte, noi doi povesteam despre ideea romantică de a ne muta la Sibiu.

Și de a trăi până la adânci bătrâneți o adevărată poveste de dragoste.

Iar cu gândul acesta adormi în brațele mele, iar eu privii nedumerit la perfectul ce îmi stă în față.

După o oarecare curbură a trenului, lumina lunii i se revarsă pe chip acum.. era pentru prima dată când o priveam cum doarme.

Defapt, era pentru prima dată când îi priveam trăsăturile feței într-atât de în detaliu!

Încă mă mai întrebăm oare dacă acel context chiar era unul real.. ori era doar mintea mea cea care îmi juca feste.

Priveam frumusețea ce îmi stă în față și nu puteam să cred că eram atât de privilegiat.

În viață mea de scriitor sau poet nu mai trăisem asemenea sentimente autentice, precum cele de a privi opera de tip arhitecturală, perfectă, ce se află sub nasul meu!

Însă de la un timp, plăcerea mea de observator al frumuseții feminine, începea să se schimbe într-o oarecare plăcere mult mai dureroasă..

Începea să devină acum un fel de plăcere de nivel superior. Din aceea masochistă!

Datorită poziției puțîn sucite în care stăteam pe banchetă, încât ea să poată sta confortabil in brațele mele, evident că din incapacitatea mea de a mă mișcă câtuși de puțin.. durerea la spate începuse să apară.

Ca să nu mai menționez de picioarele-mi total amorțite pe care nu mai le simțeam nicicum acum.

Dacă mă mișcăm, câtuși de puțin, având in vedere că ea stătea întinsă cu capul peste picioarele mele, o trezeam.

O priveam cum doarme, o priveam cât de frumoasă e, nu voiam nicidecum să o trezesc.

Adormise acum în miez de noapte, după o zi plină de agitație.

Eram fericit pentru fericirea ei, sufeream eu pentru confortul ei.

Însă durerea din spate și picioarele-mi total amorțite, deveneau acum din ce în ce mai greu de suportat.

Nu voiam să-i întrerup liniștea ce i se citea pe chip pentru nimic în lume, indiferent cât de mare era durerea pe care o simțeam eu.

A naibii durere.. du-te naibii!! Cât de plăcută poți să fii acum.. când în sfârșit ai și tu un rost!

Stăteam în continuare nemișcat și încercam în mintea mea să mă îndepărtez de durerea ce-mi era acum în trup.

Chinuindu-mă în suferința mea ce-i provoca ei plăcere, în acele momente.. unul dintre gândurile care reușise să mi se strecoare în mintea mea conștientă, mă lovise a naibii de tare în moalele capului.

Într-o poveste de iubire, în cazul în care vrei să lupți pentru fericirea celuilalt, vor exista adesea momente în care, literalmente, vei fi nevoit să..

Cum se cumpără cartea.

Cartea se află în format PDF imprimată pe DVD.



Completând formularul de mai jos, prin serviciul de curierat al Poştei Române, cartea va ajunge la cel mai apropiat Oficiul Poştal faţă de tine, în termen maxim de trei zile lucrătoare.



Vei primi o notificare acasă cum că sosit cartea la Poştă şi este disponibilă pentru a fi ridicată. Necesită să mergi în mod personal la Poştă.

Descoperă cartea Ultima Muză

P.S. Având în vedere multiplele cereri pentru carte de la românii din străinătate, am adăugat ca şi modalitate de plată şi varianta prin PayPal. În acest fel, poţi să primeşti PDF-ul cărţii prin email, la preţul de 5 euro. Scrie-mi un mesaj pe Facebook (#https://www.facebook.com/talosh.darius) cu titlul #plată paypal carte, iar eu îţi voi trimite adresa de PayPal iar de îndată ce se înregistrează plata vei primi cartea în format PDF prin email.