Reconectarea cu natura inseamna multa energie, spiritualitate si entuziasm, cumbustibili pe care poti sa ii folosesti, intocmai inspre atingerea obiectivelor tale!

In articolul acesta vorbim despre – vara, natura, relaxare si planuri de viitor!

Luni, 30 Iulie 2018, a fost ziua in care in sfarsit am avut oportunitatea sa fac un gratar, cu ocazia terminarii Facultatii de Psihologie.

Pana in acele momente, ba nu am avut cu cine, ba nu am avut eu timp liber, ba nu a fost vreme buna afara.

Il prinsesem venit in tara, (din Anglia), pe unul dintre cei mai buni amici ai mei, asa ca alesesem prea cunoscuta locatie preferata a noastra, pentru a iesi la un gratar la munte, Șuncuiuș, judetul Bihor.

E o spectaculoasa zona de munte prin care trece Crișul prin defileu, cu pereti impresionanti de stanca, pesteri, cascada chiar, tuneluri de cale ferata prin care esti nevoit sa treci (indiferent ca te prinde trenul prin tunel sau nu), pentru ca practic, de-a lungul caii ferate e stabilit traseul montan in cele din urma.

In fine, de data aceasta ne axasem doar pe gratar si stat la povesti, fara alte drumetii sau sesiuni de pescuit. Din pacate n-am cum sa adaug prea multe fotografii cu frumusetile turistice ale zonei, dar tu le poti afla printr-un simplu search pe Google – Șuncuiuș, judetul Bihor. Sunt sigur ca ai sa ramai uimit!

Incepusem cu o cafea, LaVazza, la una dintre pensiunile care pur si simplu aparusera in zona de anul trecut si pana acum, semn clar ca zona traieste o perioada intensa de inflorire turistica.

39051755_1927357033989442_9091718799467479040_n

La Pensiunea Gradia!

Iar dupa ce ne ridicasem spiritul cu ajutorul cafelei (combinata cu Alexandrion, pentru a ne asigura ca si resimtim taria cafelei), coborasem jos pe plaja pe malul Crișului pentru a ne face cateva poze, din moment ce oricum aveam aparatul foto la mine.

Ma bagasem cu picioarele in nisip, iar mai apoi in apa.. pentru a simti si a reconecta cu natura!

38955179_1927357230656089_1607733136521691136_n38996239_1927357123989433_7573184969678258176_n

Literalmente, in momentele in care intrasem cu picioarele in apa si simtisem racoarea raului de munte, fiori m-au cuprins pe sira spinarii. Simtisem energia locului, ma reconectasem din nou cu natura!

Erau atat de stranii momentele in care nisipul, iar mai apoi apa rece, ma gadilasera pe talpile de la picioare, pur si simplu imi avea ocazia si pielea de pe picioare sa respire!

Precum in antichitate, cand oamenii ieseau la ora 5 dimineata din pestera si paseau cu picioarele goale pe iarba umeda din salbaticie, indreptandu-se spre vanatoare.. nu ca in zilele noastre, cand 80% din zi (in afara de perioada in care dormi) iti tii picioarele in ciorapi, infipte in adidasi.

Iar acum eram de-a dreptul energizati si am decis ca e timpul potrivit sa ne indreptam spre locul de gratar.

Am urcat un deal imens, am coborat peste tunelul de calea ferata (trenul strapungea direct masivul), iar mai apoi coborand intr-un platou larg si verde, care era inconjurat pe toate partile de, Criș, stanci si calea ferata care iesea din tunel, iar dupa calea ferata se aflau din nou stanci.

Gratarul s-a pornit, preparatele se incingeau acum iar eu cu amicul meu aveam ocazia sa amestecam putin Alexandrion cu suc natural de portocale, stand la povesti si intrebandu-ne unul pe altul – Ce se mai intampla in ultimul timp in vietile noastre!?

[ Click aici pentru a observa (video) cum prefera un pasionat de trenuri sa isi faca gratarul! ]

 

Concluzia numarul unu din partea amicului meu.

37075481_2046286715442866_1552617831256817664_nInsoara-te Darius, gaseste acea femeie ideala pe care o tot cauti tu, iar mai apoi ea te va ajuta sa iti castigi, literalmente, sa iti indeplinesti orice obiectiv ti-ai seta tu vreodata in viata!

Pana la varsta de 30 si ceva de ani inainte de nunta, eram un hoinar tot timpul, nu realizasem mai nimica in viata.

In doar cinci ani dupa nunta, am un baiat care reprezinta totul pentru mine, o casa de 100.000 de Lire si o masina de 5000 de Euro la scara.

Ea te va ajuta sa castigi tot.. Tot ceea ce iti doresti tu in viata.

Iar mai apoi il intrebasem eu pe amicul meu - Ce reprezinta pentru tine fiul tau? Care e schimbarea pe care ti-a adus-o in viata!?

 

Concluzia numarul doi din partea amicului meu.

Totul! Pentru mine fiul meu reprezinta totul! Am pentru cine sa muncesc, sa trag tare, sa traiesc!

Viata mea are un sens mult mai intens acum, de cand a aparut el, pentru ca sunt constient ca nu mai sunt responsabil doar de mine insumi, ci sunt responsabil si de el si de familie.

Abia astept in fiecare dimineata sa ma intorc de la serviciu si sa-l vad zambind, cum se trezeste.

Ce tare! – raspunsesem eu! Te-ai schimbat de-a dreptul, eu inca si acum procesez si nu imi vine sa cred, ca din amicul acela derbedeu cu care faceam chefuri si ieseam prin club, te-ai transformat intr-un familist convins acum.

P.S. Eu cand voi fi insurat imi doresc neaparat o fetita! Pe bune acum, baietii sunt naspa!

Si imi doresc sa semene neaparat cu maica-sa, care va fi extrem de frumoasa! Pentru ca fizic nu are ce mosteni de la mine, sunt mai urat ca dracu :))

Pe plan mental in schimb, am atat de multe sa-i transmit, va fi cea mai smechera, inteleapta si faimoasa artista din Romania.

 

 Concluzia numarul trei – Randul amicului meu sa invete de la mine acum, cateva lucruri importante pe plan de business.

Nu stiu daca ai observat pana acum, ca de la un timp toate postarile mele din mediul online se termina cu #DRSMediaClub, o sa fie logo-ul meu, conceptul prin care eu ma definesc.

DRS vine de la Darius.

Media vine de la toate canalele de social media, (cu un click poti sa ma urmaresti pe oricare dintre urmatoarele platforme, care crezi tu ca iti e mai convenabila): Blog, Facebook, Instagram, Youtube, SoundCloud; canale prin care eu am ales sa imi transmit mesajul si sa ofer oamenilor o sursa de divertisment, pe planul dezvoltarii personale, evident, si a educatiei financiare.

Club se refera la clubul, comunitatea mea de oameni care aleg sa ma urmeasca pe mine si sa puna in aplicare sfaturile mele eficiente, din domeniul dezvoltarii personale si a educatiei financiare, practic.. fiecare persoana care ma urmareste pe mine, este o reclama vie a conceptului de #DRSMediaClub.

Planul e sa trag tare, 5, 10 ani daca e nevoie, sa strang pe putin 100.000 de Followeri, oameni care sa ma urmareasca pe mine, pe Blog, pe Facebook, pe Youtube, toate celelalte canale prin care imi transmit mesajul.

Iar odata ce am strans aceasta multime de oameni care ma urmaresc pe mine, o sa pot sa ii indrept spre oricare dintre formele mele de valoare (produse sau servicii), pe care pot sa le-o ofer, eu, in calitate de antreprenor, lor in calitate de clienti.

De exemplu daca imi deschid o cafenea (care o sa se numeasca Milano Cafe), pur si simplu o sa fac live-uri aproape zilnic si o sa fac fotografii artistice cu espresoarele si cestile de cafea, in asa fel incat acele live-uri si fotografii sa fie vazute de mii de oameni, care mai apoi sa aleaga sa isi savureze cafeaua la mine in cafenea.

Ori.. daca o sa imi deschid o casa de schimb valutar (care o sa se numeasca InteligentFinanciar), pur si simplu sa fac live-uri din acea casa de schimb valutar (pe domeniul educatiei financiare), iar mai apoi sa scriu articole pe Inteligent Financiar, in care sa atasez fotografii cu diverse valute (euro, dolari, lire, franci), in asa fel incat subliminal sa-mi fac reclama..

Iar oamenii cand vor avea de schimbat valuta, pur si simplu sa aleaga casa mea de schimb valutar, pentru ca ei se vor indentifica intocmai cu sloganul locatiei – Secretul este sa creezi valoare – care sa ii motiveze pe ei sa castige si mai multi bani, iar mai apoi din nou sa se intoarca in casa mea de schimb valutar, sa schimbe leii in valuta si valuta in lei.

Ideea e ca atata timp cat ai o masa de oameni care te vor urmari pe tine (pentru simplu fapt ca tu alegi sa le oferi valoare, evident nu pentru ca ai ochi frumosi, ci pentru ca le oferi sfaturi practice cum sa isi imbunatateasca viata reala de zi cu zi), de la un moment sau altul ei vor alege sa te recompenseze pe tine, acceptand sa foloseasca din produsele sau serviciile pe care tu esti capabil sa le oferi lor, prin intermediul afacerilor tale.

Asadar, intocmai acest gen de iesiri la munte, in care conectezi cu natura si te umpli plin de energie, iar mai apoi porti conversatii autentice cu unii dintre cei mai buni amici ai tai, umplandu-te de motivatie, entuziasm si energie, te vor face pe tine sa evoluezi de cel putin doua ori mai mult si mai rapid, decat in comparatie cu momentele de dinainte sa alegi sa dai curs acestor iesiri.

 

P.S. Tu unde alegi sa iti petreci cel mai autentic timp, plin de inspiratie, energie si motivatie, alaturi de cei mai buni amici ai tai!?

Nu ca m-as fi saturat de Șuncuiuș (de locul acela mi-ar fi imposibil sa ma satur vreodata), dar aventurier fiind de fire, sunt intotdeauna curios sa experimentez locatii noi!

 

** Daca ti-a placut acest post, nu uita sa acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea ramane in contact cu viitoarele postari de pe blog.

** Daca crezi ca acest post poate fi folositor prietenilor tai, nu uita sa ii acorzi si un Share.

Comments

comments