Ziua de marți ar fi trebuit să fie o zi rutinieră. În schimb însă nu a fost deloc așa.

Cafeaua o băusem după-amiază undeva în jur de orele 16, mersesem la bancă să schimb niște valută în lei, iar apoi urma să savurez în ultimul hal o țigară la cafea, nemaicontând pentru moment nimic altceva din lumea exterioară.

Se pare că ziua de marți avea să fie despre mine, fără învățat, fără alte rutine, fără.. nimic. Doar plăcerea de a călători și plăcerea de a conduce.

Camuflandu-mă prin magazinele din Iulius Mall, îi spun Muzei la telefon că ne vedem în centru într-o jumătate de oră.

Începuse să plouă de-a binelea între timp. Totuși, în următoarea jumătate de ora mă aflam în centru așteptând-o să apară după colț.

Ploua în continuare, torențial, de-a binelea. Îmi spusese înainte că se puse la serial cu fetele, colegele ei de apartament.

Se pare că seara de marți era destinată a fi seara fetelor. Și totuși.. a lăsat serialul, a lăsat și fetele, își puse în picioare ghetele în formă de cizme, își luase umbrela și era pregătită să înfrunte ploaia torențială, întocmai seara la ora 10 când negura își facea apariția.

Făcuse toate lucrurile astea pentru mine, vagabondul care îi scria versuri cu tentă sexuală.
Mă întrebam pentru moment, ce văzuse tipa asta la mine, încât e gata să înfrunte atât de multe obstacole pentru a ne vedea?

Își lăsase prietenele, serialul, se pregătise să înfrunte ploaia deasă și năprasnică, era dornică să mă vadă pe mine. Nici nu ezitase deloc.

Deloc nu a trebuit să insist cu convingerile rațiunii cum că, chiar dacă plouă afară, tot se merită să înfrunte ploaia și să se vadă cu mine. Se pare că își luase propriile decizii de una singură.

Orice ar fi văzut la mine, eram al naibii de mândru de mine în cele din urmă. Nu în fiecare seară după ora 10, între timp ce plouă afară iar ea se uita cu prietenele ei la serialul lor preferat, ar fi fost dispusă oricare dintre tipe să lase totul pentru ideea de a se vedea cu tine.

Mă tachinase în mod intenționat, făcându-mă să ies din mașină cu motivul că nu observă unde parcasem mașina. Însă voia doar să mă pedepsească pentru faptul că am scoso din casă pe vremea aceea răcoroasă.

Să simt și eu ploaia pe propria-mi frunte, picurii de apă.. nu doar să aștept în mașină.

Ii făcusem pe plac și o așteptasem în ploaie.. pentru cei câțiva pași din colțul străzii până la mine. Mi se păruse un gest drăguț să mă găsească ud, tot.. până la urmă. Decât să rămân uscat.

Sau probabil că era mult mai intrigantă ideea să fim amândoi uzi mpreună.. și să ne uscăm tot la fel, decât să se ude doar unul din cauza celuilalt.

Ajunsese la mașină, o pupasem sub umbrelă și îi deschisesem portiera.

Aș fi vrut eu să fac mai multe chestii sub acea umbrelă, doar de dragul contextului romantic creat de ploaie. Insă se vedea pe chipul ei că tot ceea ce își dorea era să se ghemuiască în mașină.

Așa că o poftisem într-o manieră plină de curtoazie înăuntru, de zici că aș fi avut o limuzină și nu un Wolkswagen Golf.

Pornisem din centru și o luasem înspre Calea Turzii, mă întrebă într-una încotro mergem. Îi spusesem că e secret.

Imi spusese să am secrete față de alte tipe. Îi spusesem că nu o să primească tratament preferențial din partea mea.

Calea Turzii nu-i deloc un drum care să îți facă plăcere să îl parcurgi în caz că plouă afară, mai ales când e și noapte pe deasupra.

Nu aveam nici o idee când sunt două benzi, când e numai una, ideea era că în neputința mea de a vedea drumul, mergeam într-un fel pe ambele benzi. Chiar dacă drumul nu era deloc lipsit de aglomerație.

Nici măcar o secundă nu trecuse de când își pronuntase ea gândul cu voce tare, întrebându-mă, cum anume reușesc să ghicesc drumul.

Tocmai în acel moment derapasem puțin de pe marginea carosabilului. Iar acesta nu fusese deloc un gest inteționat!

Sărutul. Odată trași pe dreapta și cu vederea orașului în fața noastră, îi spuneam că are două variante pentru a ajunge pe bancheta din spate: să vină de bună voie sau să o iau pe sus.

Protestase ea puțin așa, pentru respectul ei de a fi femeie. Însă era clar și pentru ea că tot pe bancheta din spate urma să ajungă.

Remarcasem amândoi cât de frumos se vede orașul, apropiindu-mă cu mult interes de ea și geamul de pe partea ei. Cu motivul de a privi orașul împreună..

Defapt.. motivul pentru care mă apropiasem de geam, era evident dorința de a mă apropia de ea. Îi accesasem obrazul drept, dea dreptul hotărât, cu buzele mele neastâmpărate.

Până să se dezmeticească din șmecheria creată, eram deja așezat cu capul în poala ei, ciudat era faptul că mă simțeam mai confortabil ca oricând.

Zici că piciorul ei stâng era mulat perfect după forma gâtului meu, știți voi.. pernele acelea moi care se mulează perfect aproape după orice formă.

Și uite așa în loc să mă aflu întins pe canapea, mă aflam întins peste picioarele ei elegante.

Așa ar trebui să se facă psihoterapie! Canapelele sunt demodate. Mă ridic, încerc să o sărut, nu mă vrea. De ce nu mă vrea, mă întrebam eu intrigat?

Stăteam față în față privindo în ochi pentru 3-4-5 secunde, chiar dacă nici unul din noi nu se mușcase de buze, chimia dintre noi era simțită pe nesimțite.

Eram sigur pe propriul instict, știam că e un moment potrivit pentru sărut, mă apropiasem încet și sigur.. doar că.. mă respinse.

Dragă pick-up artistule Style, să te fut în aripă! Tu spuneai că dacă o tipă te privește în ochi pentru câteva secunde la rând, e un semn de interes, poți să desfasori sărutul cu multă încredere în tine.

Încredere avusem, doar că nu avusem și sărutul. Mă întorc eu pentru moment din nou peste picioarele ei calde și confortabile, făcându-mă până la urmă chiar și mai confortabil decât înainte, în semn de protest că nu primisem ceea ce îmi doream.

De data aceasta, mâna ei dreaptă se coborâse pe pietul meu, jucându-se cu mâna mea.. făcând în ciuda chimiei și atracției dintre noi doi.

Nu odată își lăsase capul pe spate expunându-și la înaintare gâtul ei în tot farmecul lui, și nu odată degetele mele nu rezistaseră tentației de a-l atinge.

De fiecare dată îmi remarcă să nu mai fac lucrul acesta, și tot de fiecare dată își lăsă capul pe spate din nou.

O mușcasem de sâni printre altele, chair dacă prin tricou, tot nu se așteptase la așa reacție din partea mea. Adevărul era că nici încotro nu avea.

Ce era să facă, să proteseze și să se dea jos din mașină.. în ploaie!?

Actiunea prin care mă ridicasem de pe picioarele ei și mă apropiasem de ea, o făcusem automatizat, poate chiar din instinct.

Lucrul important era că mă aflam din nou față în față cu ea, privindu-ne în ochi.. însă și cu o mai mare intensitate de această dată decât înainte.

Îi adusesem aminte de melodia pe care i-o trimisesem acum câteva săptămâni, Breath into me, pronunțând intens, deși în șoaptă, acel vers cheie.

Taste my breath, do you like it?
Din instinct izbucnise sărutul, ea începea să se topească, mie începeau să mi se activeze toți neuronii.. din cap.

Inceet.. și cu mult sentiment, așa era sărutul ei.

O lăsasem pe ea să ia inițiativa, testam piața cu alte cuvinte, dacă ești deștept, cauți să vezi ce iși dorește, nu îți impui tu propriile maniere.

Încercasem totuși să grăbesc procesul, dar ea își făcea mișcările într-un mod elegant parcă, arătându-mi ceea ce își dorește.

Ne-am sincronizat până la urmă undeva mai pe final. Și tot după sărut, o imbrațisașem din instinct.

Sărutul îl încheiasem eu, aruncându-i peste nas afirmația că.. se cam învață..!

Mă ia cu chestii de genu – bine, hai.. gata! Își apără cu ultimele puteri orgoliul ei feminin, atât de drăguț și dezarmat, încă nu se trezise la realitate de după primul nostru sărut.

Sărutul tău se gustă bine, totuși, cam asta era concluzia pe care o păstrasem eu într-un colț de minte pe mai târziu, momentan aveam alte lucruri de rezolvat.

Ieșiți afară din mașină, rezemându-mă pe colțul din dreapta al capotei, stătea ea în fața mea, între timp ce îi cuprindeam cu brațele mele, brațele ei. O îmbrățișase-m atât de elegant, intenționat pentru a crea o stare de siguranță și plină de confort.

În momentele acelea cădeau ultimele picături de ploaie, priveam orașul între timp ce tremuram amândoi.. ea de frig și eu de la entuziasm.

Urcau mașinile în sus pe Calea Turzii și ne orbeau de fiecare dată cu faza lungă. În momentele acelea realizam ce încărcătură emoțională și plină de inspirație putea avea imaginea cu noi doi stând îmbrățișați în fața mașinii, pe la ora doisprezece dimineața trași pe dreapta, privind orașul.

Cu siguranță că făcusem gelos orice șofer ce urca Feleacul și ne orbea pe noi cu faza lungă. Însă mult mai orbitoare era pentru șoferi imaginea noastră, a doi îndrăgostiți privind orașul, indiferent cât de mare ar fi fost numărul de trepte pe care le-ar fi avut ei la faza lungă.

Acela era momentul în care în mintea mea s-a declanșat un click, a luat naștere un gând.

Chiar dacă sărutul îmi făcuse puțină dezordine printre poziția neuronilor de la mansardă, stand acolo îmbrățișân-do pe ea din spate, furnici parcă se plimbau pe partea inferioară a incheieturilor și antebrațelor mele.

Mă ridicasem pe degetele de la picioare să pot să o înfășor mai bine, o îmbrățișase-m cu multă dorință.

Mă întrebam ce simțea ea în momentele respective!?? N-am nici o idee ce simțea ea în momentele acelea, însă sunt sigur că entuziasmul din îmbrățișarea mea îi dădea și ei de înțeles, că o îmbrățișăm precum nu i-aș mai da drumul vreodată.

Urcându-ne în mașină și jucându-mă cu degetele mâinii mele drepte, așezate pe piciorul ei stâng, coboram Feleacul împreună și întâmpinam din nou orașul.

 

** Descoperă și tu detaliile despre cartea  Ultima Muză, click imaginea de mai jos!

25324138_815473521992251_12899848191_n

Click pe imagine pentru a afla detaliile despre cartea Ultima Muza!

 

Mulțumesc pentru fotografie: Camelia Raț.

 

** Daca ti-a placut acest post, nu uita sa acorzi un Like paginii de Facebook, pentru a putea ramane in contact cu viitoarele postari de pe blog.

** Daca crezi ca acest post poate fi folositor prietenilor tai, nu uita sa ii acorzi si un Share.

Comments

comments